(P) Vitamina D iarna: de ce este important aportul de vitamina D în sezonul rece
Atunci când lunile calde se încheie, simțim cu toții cum întreaga noastră rutină se schimbă treptat, aproape fără să ne dăm seama. Devenim mai sedentari, ne mutăm activitățile în casă sau la birou, iar hainele groase devin uniforma zilnică. Schimbările de vreme, lumina mai puțină și timpul redus petrecut afară își pun amprenta asupra tonusului și ne fac adesea să ne întrebăm de ce ne simțim mai lipsiți de energie în sezonul rece.
Unul dintre motivele invizibile din spatele acestei stări ține de modul în care corpul nostru reacționează la lipsa soarelui. Vara, sinteza de vitamina D se întâmplă cumva de la sine, în mod natural, în timpul plimbărilor sau al momentelor petrecute în aer liber. Iarna însă, când razele UVB nu mai ajung la piele în aceeași măsură, organismul își pierde principala sursă de producție. Altfel spus, iarna poate fi mai dificil să obții suficientă vitamina D, deoarece expunerea la radiațiile UVB este redusă, iar timpul petrecut în aer liber și suprafața pielii expuse sunt mai mici.
De ce poate scădea aportul de vitamina D iarna?
Organismul sintetizează vitamina D atunci când pielea este expusă direct la radiațiile ultraviolete de tip B (UVB) provenite de la soare. Cantitatea produsă depinde însă de mai mulți factori precum, sezon, momentul zilei, durata expunerii, suprafața de piele descoperită, culoarea pielii, vârstă și utilizarea produselor de protecție solară.
În timpul iernii, disponibilitatea radiațiilor UVB pentru sinteza vitaminei D este mai redusă la latitudinile Europei de Nord și Centrale. În plus, tendința este să petreci mai mult timp în interior și să porți haine mai groase.
Un alt detaliu important este faptul că lumina soarelui care trece prin geam nu ajută la producerea vitaminei D la nivelul pielii, deoarece sticla blochează radiațiile UVB. Din acest motiv, aportul de vitamina D poate deveni un subiect relevant în sezonul rece.
De ce are nevoie organismul de vitamina D?
Vitamina D are roluri bine definite în menținerea echilibrului fiziologic, fiind implicată în special în metabolizarea calciului și susținerea sistemului osos:
- pentru sănătatea oaselor și a dinților. Vitamina D contribuie la absorbția și utilizarea normală a calciului și fosforului, ajutând la menținerea unei concentrații normale de calciu în sânge și la mineralizarea osoasă.
- pentru susținerea sistemului muscular. Vitamina D susține funcționarea normală a musculaturii.
- pentru întărirea sistemului imunitar. Vitamina D contribuie la funcționarea normală a mecanismelor naturale de apărare ale organismului.
Cine are un risc mai mare de aport insuficient de vitamina D?
Riscul unui aport insuficient diferă de la o persoană la alta, însă anumite categorii necesită o atenție sporită:
- persoanele care petrec foarte puțin timp în aer liber în timpul zilei.
- vârstnicii (capacitatea pielii de a sintetiza vitamina D scade odată cu înaintarea în vârstă).
- persoanele care poartă îmbrăcăminte ce acoperă aproape integral pielea.
- persoanele cu afecțiuni ce afectează absorbția intestinală a grăsimilor.
Poți obține suficientă vitamina D din alimentație?
Alimentația contribuie la aportul zilnic, însă numărul alimentelor ce conțin în mod natural cantități semnificative de vitamina D este destul de restrâns:
- pește gras: somon, sardine, macrou, hering.
- gălbenuș de ou.
- alimente fortificate: anumite lactate, cereale sau băuturi vegetale îmbogățite cu vitamina D.
Aportul alimentar singur nu reușește întotdeauna să acopere necesarul în lunile de iarnă, motiv pentru care este utilă o privire de ansamblu asupra tuturor surselor (soare, dietă).
Este necesar un supliment de vitamina D iarna?
Odată cu scăderea temperaturilor, poți lua în considerare și administrarea suplimentelor cu vitamina D. Înainte, însă, trebuie să știi că ghidurile de sănătate recomandă evaluarea necesarului în funcție de stilul de viață, alimentație și factorii de risc individuali. Pentru a confirma dacă ai nevoie de o completare a aportului, medicul îți poate recomanda o analiză de laborator pentru măsurarea nivelului de 25-hidroxivitamina D din sânge.
În cazul unei persoane care are deja un nivel adecvat de vitamina D, suplimentarea în doze mari nu este justificată automat și trebuie evaluată în funcție de necesarul individual.
Vitamina D3 și K2: ce trebuie să știi despre asocierea lor?
Vitamina D3 și vitamina K2 sunt adesea formulate împreună în suplimentele alimentare, având acțiuni distincte:
- Vitamina D3 (colecalciferol) susține absorbția calciului din intestin în sânge.
- Vitamina K2 contribuie la menținerea sănătății sistemului osos și la coagularea normală a sângelui.
Deși există ipoteza că vitamina K2 ajută la direcționarea calciului către oase și limitează depunerea acestuia în țesuturile moi, cercetările evaluează încă amploarea acestui mecanism la persoanele fără deficiențe specifice. Vitamina D își îndeplinește rolul de absorbție a calciului și fără un aport paralel de K2, dar asocierea lor este utilizată frecvent în suplimentele formulate pentru susținerea sănătății osoase.
Persoanele care caută o opțiune pentru completarea aportului de micronutrienți implicați în sănătatea oaselor pot lua în calcul și suplimentarea cu Vitamina D și K2. Un exemplu din această categorie este Vitamina D3 + K2 de la Naturalis, disponibil în farmaciile Catena. Produsul conține Vitamina D3: 50 μg (2.000 UI) per capsulă și Vitamina K2 (MK-7): 75 μg per capsulă.
Pentru adulți, se recomandă o capsulă moale pe zi administrată în prima parte a zilei, după masă.
Cum îți poți susține aportul de vitamina D în sezonul rece?
Pe lângă suplimente, ar fi indicat să ai și un stil de viață echilibrat:
- consumă regulat pește gras și ouă.
- ieși în aer liber, chiar dacă soarele de iarnă are o radiație UVB scăzută. Mișcarea și lumina naturală susțin starea generală de bine.
- fă cât mai multă mișcare, deoarece exercițiile fizice ajută la menținerea masei musculare și a sănătății oaselor.
De ce este esențială îndrumarea specialiștilor
Atunci când vrei să te asiguri că ai nevoie să suplimentezi vitamina D, sfatul farmacistului sau al medicului este valoros. În farmaciile Catena, de exemplu, personalul profesionist te poate ajuta să înțelegi care este cea mai bună variantă pentru tine, bineânțeles și pe baza unor analize specifice, dacă este necesar.
Catena – alături de tine și de familia ta, oriunde în țară
Cu o prezență extinsă la nivel național, farmaciile Catena pun la dispoziția pacienților suplimente cu dozaje diferite de vitamina D, pentru necesități specifice, dar și în combinații cu alte ingrediente pentru un ajutor extins, atunci când este cazul.
Vitamina D iarna, între echilibru și alegeri informate
Prin urmare, sezonul rece schimbă inevitabil modul în care corpul nostru interacționează cu lumina soarelui, iar scăderea sintezei de vitamina D este o realitate fiziologică de luat în calcul.
Totuși, atunci când simți că ai nevoie de un sprijin în plus, poți discuta cu medicul sau cu farmacistul pentru a-ți oferi claritate. Astfel, poți alege dozele și formulele potrivite pentru tine, asigurându-ți un aport optim de nutrienți pe tot parcursul iernii, în siguranță și în acord cu nevoile reale ale organismului tău.
