Video Traseul CFR Marfă, de la profit an de an, la faliment şi datorii de 3,6 miliarde de lei
11 milioane de euro. Atât trebuie să plătească statul pentru salariile restante și compensațiile celor aproape 1.500 de angajați de la CFR Marfă rămași pe drumuri. Este doar o parte din nota de plată a unui faliment care lasă în urmă datorii de peste 3,6 miliarde de lei, vagoane ruginite și locomotive abandonate pe câmp. Iar când statul pierde miliarde, nu pierde din propriul buzunar. Plătesc, în cele din urmă, tot românii, prin taxele și impozitele lor.
"Ai grijă pe unde calci. Sunt gunoaie, sticle, geamuri sparte."
La marginea Bucureştiului, zeci de vagoane sunt înghiţite la propriu de vegetaţie. Printre copaci şi buruieni, șinele abia se mai zăresc.
Aşa arată, în imagini, sfârşitul companiei care a deţinut monopolul pe transport feroviar de la noi din ţară până în 2004: CFR Marfă.
Înfiinţată în 1998, după ce s-a desprins din marele CFR, ajunsese, la începutul anilor 2000, să aibă profit de peste 50 de milioane de lei, echivalentul la vremea respectivă a 15 milioane de dolari americani. Pe atunci lucrau aici 23 de mii de oameni. Cărbunele era principala marfă transportată, urmat mai apoi de metale şi alte produse metalurgice. Marfă care ajungea la alţi mamuţi: Complexul Energetic Oltenia şi Combinatul metalurgic din Galaţi. CFR Marfă aproviziona, totodată, întreaga ţară cu cereale, carburant, îngrăşăminte şi chiar ajutoare umanitare, în situaţii speciale. În acele vremuri avea un parc logistic ce depășea 900 de locomotive și avea peste 42 de mii de vagoane.
"Ia uite, în ce hal au ajuns! Sunt ruginite complet. Nici nu se mai distinge ce scrie pe ele."
Toată viaţa a lucrat la CFR Marfă, iar din mai nu şi-a mai primit salariul
În luna mai a acestui an, Guvernul a anunţat falimentul CFR Marfă. Şi de atunci, aproximativ 1.500 de angajaţi, câţi mai erau, nu au mai fost plătiţi.
Este şi cazul domnului Petroancă. Toată viaţa a lucrat la CFR Marfă.
"Păcăleală maximă! Din luna aprilie, să zic, a fost ultima chenzină. Activitatea era din ceea ce e mult mai slabă. S-a stins lumina, s-a dat drumul la câini, s-a pus lacătul", spune Ştefan Petroancă, angajat CFR Marfă.
În total, CFR Marfă le datorează oamenilor 11 milioane de euro. Iar suma crește cu fiecare zi care trece.
"Vorbim de 19 milioane de lei, salarii restante, și încă 37 de milioane de lei, salarii compensatorii, pe care statul român trebuie să îi scoată acum pentru a plăti oamenii și a acoperi incompetența unora care au știut doar să boicoteze", spune ministrul Transporturilor, Ștefan-Ovidiu Popa.
Falimentul, deocamdată blocat în instanţă
Falimentul este deocamdată blocat în instanţă. Blocată este şi soarta celor aproape 1.500 de oameni care nu pot fi nici plătiţi, nici concediaţi, în lipsa unui consiliu de administraţie. O problemă care s-a rostogolit fără soluţie de la fostul la actualul Guvern.
"Nimeni nu a vrut să îşi asume această situaţie, fiindcă îi cădea de cap lui că a concediat 1.500 de oameni. Salariile s-au acumulat, nu s-au plătit și acum situația este destul de complicată și de gravă", spune Grigore Mare, preşedinte al Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV).
Ce se află în spatele falimentului CFR Marfă
Falimentul CFR Marfă nu a venit peste noapte. În spatele datoriilor de miliarde se află ani de decizii controversate, management defectuos, o privatizare care a eșuat şi contracte pierdute.
"Contracte care au fost pierdute cu ajutorul celor din interiorul CFR Marfă, chiar anumiţi directori, care şi-au găsit după aceea, după ce au plecat din CFR Marfă, un loc bine plătit de muncă la concurenţă. A avut în portofoliu foarte multe vagoane şi locomotive, foarte multe locaţii, terenuri, clădiri care de-a lungul timpului li s-a interzis pur şi simplu să fie valorificate prin închiriere sau prin vânzare", spune Iulian Mantescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă.
2007, ultimul an cu profit pentru CFR Marfă
2007 a fost ultimul an cu profit pentru CFR Marfă: peste 4 milioane de lei, echivalentul la vremea respectivă a aproximativ 1,2 milioane de euro. Un an mai târziu, profitul era zero şi pierderile se apropiau de 170 de milioane de lei, adică 46 de milioane de euro. În ultimul bilanţ, pierderile săriseră de 64 de milioane de euro. Datoriile cresc în continuare.
"Sunt anumiţi creditori care au foarte mulţi bani de recuperat. CFR SA are vreo 2 miliarde de recuperat de la MARFĂ. În fiecare lună facturează penalităţi către CFR Marfă. Deci acele datorii se tot acumulează. Ba mai mult, la acele facturi trebuie să plătească taxe şi impozite la stat. Deci aşa un cerc vicios în care am intrat şi e foarte greu de ieşit. ANAF a pus stăpânire pe toate bunurile CFR Marfă și le vinde el", mai spune Grigore Mare.
În locul CFR Marfă a fost înfiinţată Carpatica Feroviar România S.A.
În locul CFR Marfă, statul a înființat încă de acum doi ani o nouă companie care să concureze cu transportatorii privaţi. Carpatica Feroviar România S.A. a pornit la drum cu 14 angajaţi. După doar un an, acumulase deja primele datorii: peste jumătate de milion de euro. Iar istoria riscă să se repete.
"Există riscul ca şi Carpatica să intre în faliment dacă managementul nu îşi face datoria", spune Iulian Mantescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă.
"Deschiderea unei noi companii de stat curată, fără datorii, cumva, generează o nouă credibilitate în faţa posibililor finanţatori. Aceste închideri cumva încearcă să astupe găurile negre create de aceste companii altor zone din sectorul bugetar. În felul ăsta datoriile sunt rostogolite în sistem pe orizontală, ceea ce automat este păgubos", spune profesorul de economie Cristian Păun.
Ba mai mult, România riscă amenzi europene, pentru că are acum două companii de stat cu același obiect de activitate: CFR Marfă și Carpatica Feroviar. Iar nota de plată pentru incompetenţa statului va fi plătită tot din bani publici. Adică din banii noştri, ai tuturor.
Mădălina Chiţu semnează seria de reportaje Observator "Legea Banilor". ➜
