Observator » Evenimente » Președintele Camerei de Comerț neagă orice implicare în dosarul contrabandei cu petrol din Portul Constanța

Video Președintele Camerei de Comerț neagă orice implicare în dosarul contrabandei cu petrol din Portul Constanța

Editor Denisa Dicu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 13.11.2026, 20:27 | Modificat la 13.11.2026, 20:27

Cutremur la vârful uneia dintre cele mai mari companii ale statului. Gabriel Daraban, fostul director comercial al Oil Terminal şi fratele președintelui Camerei de Comerț a României, a fost reţinut şi plasat ulterior sub control judiciar într-o anchetă uriaşă, privind contrabanda şi evaziunea fiscală cu motorină. La fel au păţit alţi 42 de oameni, şi ei suspecţi în dosar. Procurorii au anunţat că au pus sub sechestru nu mai puţin de 111 imobile şi terenuri ale celor implicaţi în reţea, dar le-au blocat şi conturile bancare. Mihai Daraban a reacţionat după punerea sub acuzare a fratelui său. 

Președintele Camerei de Comerț susține într-un comunicat de presă că nu are nicio implicare în compania Oil Terminal și de asemenea speră că autoritățile competente să stabilească cât mai repede care este adevărul.

Reacția vine ca urmare a investigației, făcută de procurorii DIICOT, care au descoperit o întreagă rețea de contrabandă și evaziune fiscală cu motorină în portul Constanța, în care ar fi implicată compania Oil Terminal, condusă până mai ieri de Gabriel Daraban, fratele președintelui Camerei de Comerț.

Gabriel Daraban și un alt afacerist, Gheorghe Chealfă, au fost plasaţi sub control judiciar

Gabriel Daraban și un alt afacerist, Gheorghe Chealfă, au fost inițial reținuți aseară de procurorii DIICOT, însă în această dimineață, anchetatorii și-au schimbat viziunea și i-au chemat la audieri și i-au plasat sub control judiciar, la fel ca alți 41 de suspecți. Printre ei sunt mai mulți funcționarii publici de la ANAF și de la Biroul Vamal Constanța și de asemenea mai mulți angajați de la o bancă de stat.

Articolul continuă după reclamă

Poate una dintre cele mai grave acuzații ale anchetatorilor este adusă lui Gabriel Daraban, care este suspectat că ar fi dat undă verde pentru 66 de mii de tone de motorină din depozitul vamal al companiei din Constanța, fără plata taxelor. În bani, vorbim de până la 50 de milioane de euro.