Video Ce vor de la viitorul președinte "vecinii" lui din Cotroceni. De generații întregi, oamenii din cartier nu renunță la visul lor
În aproximativ două luni vom ști cine va conduce țara. Observator vă arată un mic portret al României înainte de alegeri - două comunități care, indiferent cine va fi președintele țării, își doresc să trăiască mai bine în cartierul lor. Și apoi în țara lor. Așa că noul președinte e fie un salvator, fie un vecin căruia să îi poți lăsa cheile ca să îți ude florile, atunci când pleci de acasă. Un nou episod Alege bine pentru tine. În fiecare zi.
E început de noiembrie, 2024. România se pregătește de alegeri prezidenţiale. Pentru locuitorii din Cotroceni, noul vecin e noul președinte. Singurul lor vecin care se schimbă, teoretic, odată la 5 ani. Prin vot!
Alege bine pentru tine: "Vecinul" din Cotroceni
"Ne-am întrebat, oare cum am vrea să arate acest nou vecin? Să ne dea bună ziua când ne întâlnim în poartă sau să intre repede în curte, evitând orice contact cu oamenii? Un vecin de încredere căruia îi poți lăsa cheile să ude plantele cât ești plecat?"
Oamenii din Cotroceni ştiu foarte bine despre ce vorbesc. Din '90 încoace au avut tot felul de vecini: unul foarte discret, altul dornic de prieteni noi, unul care ar fi făcut grătar în curte şi ar fi chemat pe toată lumea la o bere, şi altul care nu prea a stat pe acasă.
- Ilie Bolojan, întâlnire cu responsabilii în organizarea alegerilor prezidențiale. Şefii marilor instituţii,...
- Candidatura lui Victor Ponta, contestată la CCR. E acuzat de tentativă de lovitură de stat
- Candidatura lui George Simion, validată de BEC: "Să vedem dacă trecem de CCR"
- Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi Ce vor de la viitorul președinte vecinii lui de cartier, dar și românii...
- "Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu se...
Au mai fost câțiva, mai mult musafiri decât locatari, în trecere pe la palatul din cartier, care lăsau, preventiv, cheia sub preş. Înţelegeți, aşadar, de ce pentru oamenii din Cotroceni e atât de important preşedintele. Pentru că un vecin fără educaţie, fără valori şi fără principii ar putea să strice în cartier liniştea şi ordinea ce n-au putut fi tulburate de nimeni și de nimic de peste 300 de ani.
- Oxana Corjos, fiica regizorului Nicolea Corjos: Sunt aceiaşi vecini şi am nişte vecini minunaţi.
- Reporter Observator: Deci copiii cu care aţi copilărit pe străzi acum sunt adulţii care v-au devenit vecini.
- Oxana Corjos, fiica regizorului Nicolea Corjos: Exact, exact. Nu e rău, e ca şi cum ţi-ai mărit familia.
"E un lucru minunat să poţi să trăieşti în cartierul ăsta", a precizat Petru Pane, clarinetist, nepotul regizorului Nicolea Corjos. "Este o tonetă, tanti Maria cu produse proaspete, brânză, ouă, smântână ca la ţară. Mai scump dar e ok. Mie îmi cam place totul în Cotroceni", mai spune Oxana Corjos, fiica regizorului Nicolea Corjos.
Doamna Oxana stă aici de când avea 3 ani. E locul în care ea a avut o copilărie de poveste, iar tatăl ei a creat un film de legendă - "Liceenii".
Regulile stricte din cartierul Cotroceni
De când e lumea, cartierul a funcționat după reguli stricte - nicio casă nu trebuie să aibă mai mult de două etaje iar în faţă e obligatoriu să fie amenajată o grădină. Şi astăzi casele istorice, moştenite în familie, sunt păstrate cu grijă de generaţii. Iar când cineva, oricine ar fi fost el, preşedinte, primar sau simplu locatar, a încercat să distrugă bunul mers al acestui loc, s-a lovit ca de un zid.
"Suntem într-un parc și pe un loc care în urmă cu câțiva ani era să devină, știți ce, cu toții? Sau nu? Patinoar. Nu ați știut? Am reușit atunci să oprim acest proiect. E mare lucru când o comunitate poate să își măsoare forța prin solidaritate", arată Gabriel Liiceanu, filozof.
"Am reușit să stopăm acest proiect nebun", spune Dinu Drog, Asociaţia "În Cotroceni". Întrebat dacă ei câștigă mai des decât statul, răspunde: "Câştigăm, dar să ştii că și câștigurile acestea au fost cu unele consecințe negative. Am fost chemați la poliție, la primărie să dăm cu subsemnatul pentru diverse chestii. Dacă intri în lupta asta trebuie să îți asumi că se mai întâmplă și genul ăsta de derapaje".
Dar ei au ales să continue lupta, cu argumente și putere de convingere. Ca să le fie mai bine, împreună, în fiecare zi. Așa, Cotroceniul a scăpat și de buldozerele lui Ceaușescu, și de troleibuzele lui Nicușor Dan.
Azi cotroceniștii spun că trăiesc în unul dintre cele mai frumoase cartiere din Europa. Așa că vecinul lor, de la palat, are un motiv în plus să își dorească să se mute în același cartier cu ei. În fiecare toamnă, aici se organizează Bazar de Cotroceni.
"Bazar de Cotroceni este deja o emblemă a acestui cartier, a orașului propriu-zis, pentru că aici comunitatea este foarte unită, pentru că aici avem clădiri coagulate după un anumit gust al epocii, construite oarecum unitar, care și-au păstrat farmecul acesta atemporal", spune Ana Rubelli, fondator "Aici a Stat".
În astfel de case, Ana Rubelii a reînviat o tradiție veche din interbelic - seratele din sufragerie. Asta și-ar dori ei toți și de la noul vecin, de la palat - să fie mai prietenos, mai apropiat de comunitate și cu porțile mai deschise. În rest, președinte nu trebuie să facă nimic. Are el și așa destule pe cap. Și o țară de condus.
Ce vor românii de la viitorul președinte
"Ţara asta, s-a vărsat sânge pentru ea, s-a vărsat sânge pentru ea". El e domnul Răzvan. Se recomandă român patriot şi angajat fidel într-o spalatorie din Militari Residence. E unul dintre vecinii femeii de 36 de ani care a murit, de curand, strivită de un maldăr de gheaţă. El este unul dintre vecinii sutelor de oameni care au trăit coșmarul vieții lor atunci când au văzut cum le arde blocul, ca o torță. Și sunt doar câteva dintre cele mai recente incidente care s-au petrecut în acest cartier-dormitor al Bucureștiului.
Adina, angajată într-un restaurant din cartier, s-a mutat aici mai mult de nevoie. Ca să nu întârzie la muncă.
- Reporter Observator: Crezi că preşedintele ar putea să facă ceva să trăiţi mai bine aici?
- Adina: Eu aşa cred.
Alegerea președintelui, omul la care ajungi un pic mai greu decât la Dumnezeu, a stârnit multe patimi, discuții în familii, divorțuri și violențe extreme. Dar, și mai grav, i-a convins pe unii oameni că votul nu mai are nicio valoare.
- Reporter Observator: Mai mergeți la vot?
- Vlad Vasiloiu: Nu. Nu. Pentru că nu simt nevoia. Nu văd scopul votului.
Spectator la toate acestea, domnul Razvan stă în spălătorie și cugetă: "Ștefan cel Mare, când a strâns vrâncioaia, s-a luptat cu nu știu câți... s-a bătut cu turcii, da. Ce deștept a fost Vlad Țepeș? A fost deștept."
Câte păreri, atâtea Românii. Şi invers. În final, fiecare alege ce e bine pentru el. În fiecare zi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰