Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video În Sectorul 2 al Capitalei, 11 oameni trebuie să numere peste 150.000 de voturi. Tot ei organizează şi alegerile parlamentare de duminică

Într-o decizie fără precedent în România, Curtea Consituţională a decis renumărarea tuturor voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale. Asta se întâmplă în aceste momente în toată ţara. Membrii Birourilor Electorale au început încă de aseară să colecteze sacii cu buletinele de vot, iar din această dimineaţă, de la prima oră, au început renumărarea lor. Reamintim: totul se întâmplă după sesizarea unuia dintre candidaţi, care susţine că voturile pentru Ludovic Orban, care s-a retras din cursă înainte de scrutin, ar fi fost trecute în tabăra Elenei Lasconi.  

de Antuanela Raileanu

la 29.11.2024 , 13:02

Într-o primă fază, pe data de 1 decembrie, am putea să aflăm rezultatele acestei renumărări, însă până acolo procesul este unul foarte complex, asta pentru că trebuie renumărate peste 9 milioane de voturi, iar la nivel de ţară vorbim de peste 19.000 de secţii de votare. Trebuie renumărate, de asemenea, şi secţiile din Diaspora, 950 la număr.  

11 oameni numără peste 150.000 de voturi, în Sectorul 2

La Biroul Electoral din Sectorul 2 al Capitalei, sunt 11 oameni care trebuie să numere peste 150.000 de voturi.  Şi tot ei trebuie să se ocupe şi de organizarea scrutinului parlamentar care va avea loc duminică, 1 decembrie. În urma renumărării, dacă se va constata o altă ordine a candidaţilor, dar nu se vor depista fraude electorale, cu doar erori umane, atunci va fi validat primul scrutin al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie cu o altă ordine.

Vezi și

Dacă, însă, vor fi dovedite fraude, în urma acestei renumărări, asta înseamnă că primul tur al alegerilor prezidenţiale trebuie să se reia şi, cel mai probabil, ar avea loc pe data de 15 decembrie, aşa cum a spus şeful Autorităţii Electorale Permanente.

Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale. BEC a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare şi renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale, stabilind ca termen data de 1 decembrie, ora 22,00, pentru trimiterea versiunii scanate a proceselor-verbale prin e-mail.

Antuanela Raileanu Like

Lumea politică este complicată, o zi nu seamănă cu alta. Știu că e complicată, văd asta "la firul ierbii". Și voi știți că e complicată, o simțiți prin toate deciziile care vă afectează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Alegeri europarlamentare 2024 » În Sectorul 2 al Capitalei, 11 oameni trebuie să numere peste 150.000 de voturi. Tot ei organizează şi alegerile parlamentare de duminică