Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alegeri Locale 2024 Focşani. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Focşani

Alegerile Locale 2024 din Focşani au loc pe 9 iunie. În această zi, locuitorii din Focşani îşi votează primarii, consilierii şi preşedintele Consiliului Judeţean. În cursa pentru Primăria Municipiului Focşani s-au înscris, în total, la alegerile locale 2024 şapte candidaţi, şase bărbaţi şi o femeie.

de Redactia Observator

la 04.06.2024 , 14:51

Alegeri Locale 2024 Focşani. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Focşani Alegeri Locale 2024 Focşani. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Focşani - Profimedia

Nu mai este mult până pe 9 iunie, atunci când au loc alegerile locale 2024 din Municipiul Focşani. În cursa pentru Primăria Focşani s-au înscris şapte persoane, iar pentru funcţiile de consilieri locali sunt înscrise 130 de persoane.

Printre candidaţii la Primăria Buzău se numără actualul edil al municipiului, Misăilă Cristi-Valentin, de la Partidul Social Democrat (PSD). Pentru funcţia de primar mai candidează: Resmeriţă Valentin, de la Partidul Naţional Liberal (PNL), Anghene Dragoş Răzvan, de la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), Nistoroiu Alexandru, parte din Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), Pleşa-Plugaru Dănuţ, de la Partidul S.O.S. România, Dimitriu-Bunghez Ana-Maria, de la Forţa Dreptei, Zîrnă Cristian, candidat independent.

Lista candidaţilor din Focşani

Articolul continuă după reclamă
  • Misăilă Cristi-Valentin, Partidul Social Democrat (PSD)
  • Resmeriţă Valentin, Partidul Naţional Liberal (PNL)
  • Anghene Dragoş Răzvan, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)
  • Nistoroiu Alexandru, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL)
  • Pleşa-Plugaru Dănuţ, Partidul S.O.S. România
  • Dimitriu-Bunghez Ana-Maria, Forţa Dreptei
  • Zîrnă Cristian, candidat independent
Pe acelaşi subiect

La Consiliul Local al Municipiului Focşani vom putea alege din cei 130 de candidaţi de pe listele propuse (în ordinea în care apar pe buletinul de vot): Alianţa Dreapta Unită, Alianţa pentru Unirea Românilor, candidat independent, Partidul Naţional Liberal, Partidul S.O.S. România, Partidul Social Democrat, Partidul Umanist Social Liberal.

Lista candidaţilor la alegeri locale 2024

La alegerile locale 2024 vom alege primarii în 3.186 de localități din toată țară, inclusiv primarul general al Capitalei și cei 6 primari de sector. Vom vota, de asemenea, pentru același număr de consilii locale - inclusiv cele 41 de Consilii Județene și Consiliul General al Capitalei. 

Harta interactivă a candidaților la alegerile locale din iunie 2024

Biroul Electoral Central a centralizat toate candidaturile depuse și validate pentru alegerile locale din data de 9 iunie 2024. Lista cu toți candidații la alegerile locale 2024 poate fi găsită AICI. Odată descărcat fișierul Excel, puteți filtra candidaturile în funcție de județ/oraș/municipiu/comună/sat, alianța politică/partidul/candidații independenți și funcția: consilieri locali sau primari.

Potrivit organizaţiei Expert Forum, competiția cea mai crescută la primari este în Baia Mare, unde sunt 16 candidați pe loc, dar și la Constanța unde sunt 14 candidați. În Voluntari și Craiova sunt câte 12 candidați, iar la Lugoj, Piatra Neamț și Galați câte 11. Cel mai frecvent număr de competitori este de 3 și 4. În 4% din cazuri nu există decât un candidat, iar în 20% câte 2. 

Și la consilii județene, competiția cea mai mare se regăsește la Maramureș. Cei mai puțini contracandidați sunt la Dâmbovița, adică 4.

Peste 200.000 de candidați la alegerile locale din 9 iunie

Peste 200.000 de candidați s-au înscris la alegerile locale. Mai exact, au fost depuse și validate 207.389 de candidaturi. 

La acest scrutin vor fi aleşi 3.186 de primari ai localităţilor şi primarul general al Capitalei, 3.186 de consilii locale şi judeţene. Dintre cei 11.386 de candidaţi înscrişi pentru posturile de primari, 9.776 candidează în mediul rural, iar 1.610 în mediul urban. În rural, pentru funcţiile de edil candidează 10,56% femei, iar în urban - 12,36%. Potrivit preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, cel mai tânăr candidat pentru alegerile care vor avea loc pe data de 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă, "seniorul candidaţilor", are 100 de ani. De asemenea, doi candidaţi la alegerile locale au 95 de ani, doi candidaţi au 94 de ani.

5 buletine de vot pentru alegerile locale 2024

Pe 9 iunie, ne vom alege primarii, şefii de Consilii Judeţene, consiliile locale dar vom decide şi care sunt cei 33 de reprezentanţi ai ţării în Parlamentul European. Fiecare alegător va primi nu mai putin de cinci buletine de vot. Un buletin pentru Parlamentul European, unul pentru alegerea primarului si altul pentru şeful de Consiliu Judeţean. În plus, vor exista alte două buletine: unul pentru Consiliul Local şi altul pentru Consiliul Judeţean. 

Mare atenţie, însă, la ieşirea din cabina de vot! În faţa dumneavoastră vor fi 5 urne separate, câte una pentru fiecare buletin. Aşa că trebuie să verificaţi cu grijă pentru a introduce fiecare buletin în urna corectă. Altfel, există riscul ca votul dumneavoastră să fie anulat.

Când începe votarea 

În 9 iunie 2024, secțiile de votare vor fi deschise la ora 7.00. 

Votarea se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22.00. Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot, pot vota până cel mult la ora 23:59. După numărarea voturilor şi soluţionarea eventualelor sesizări sau contestaţii, rezultatele alegerilor pentru cele două scrutine vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cu ce documente poţi vota la alegerile locale

La alegerile din data de 9 iunie 2024, alegătorii prezintă actele de identitate, respectiv documentele de identitate operatorilor de calculator, care înscriu datele personale ale acestora în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal - SIMPV. 

Prin act de identitate se înţelege orice act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării:

  • cartea de identitate
  • cartea electronică de identitate
  • cartea de identitate provizorie
  • buletinul de identitate
  • paşaportul diplomatic
  • paşaportul diplomatic electronic
  • paşaportul de serviciu
  • paşaportul de serviciu electronic
  • pașaportul simplu
  • pașaportul simplu electronic
  • pașaportul simplu temporar
  • carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Calendarul alegerilor din 2024

Anul acesta, românii vor fi chemați la urne să aleagă primarii, consiliile locale/județene, europarlamentarii, parlamentarii și președintele României. 

Alegerile locale și cele europarlamentare au fost comasate şi se organizează pe 9 iunie.

9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;

15 și 29 septembrie 2024 - alegeri prezidențiale;

8 decembrie 2024 - alegeri parlamentare.

Pe cine vor vota românii la alegerile din 9 iunie veți afla pe Observatornews.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Alegeri locale 2024 » Alegeri Locale 2024 Focşani. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Focşani