Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită

Nicuşor Dan a anunţat, luni, că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din primăvara viitoare. În lupta pentru Cotroceni, primarul Capitalei îşi doreşte să unească în jurul său toate partidele pro-europene. Acesta a venit în platoul Observator, acolo unde a răspuns întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu. 

de Redactia Observator

la 17.12.2024 , 20:21

"Eu cred că România s-a schimbat radical după aceste alegeri, pentru că nu a fost vorba doar de domnul Călin Georgescu. A fost vorba că votul pentru domnia sa a venit pe fondul de nemulțumire. Un mesaj foarte clari de la români că nu se mai poate în felul în care s-a făcut politică până acum.  Până acum ne duceam la vot, alegeam răul cel mai mic, votam, ne întorceam", a declarat Nicușor Dan în platoul Observator. 

De ce s-a răzgândit Nicușor Dan

"Acum a venit acest mesaj de la români: "Nu se mai poate. Trebuie să schimbăm radical". Am început o analiză care mi-a luat câteva zile, m-am gândit care sunt principalele atribute ale unui președinte în România în situația concretă de azi. După această analiză, cred că sunt o persoană potrivită", a declarat Nicușor Dan în platoul Observator. 

Vezi și

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a anunţat, luni seara, candidatura la alegerile prezidenţiale, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Primăriei Capitalei.

Pe acelaşi subiect

"Vă anunţ că intenţionez să candidez la alegerile prezidenţiale din 2025", a declarat edilul. El a mai spus că va candida independent şi că este deschis la discuţii cu partidele proeuropene pentru susţinerea acestei candidaturi.

Ce ar face Nicușor Dan dacă ar ajunge la Cotroceni

Întrebat ce ar face în prima zi dacă ar ajunge la Cotroceni, Nicușor Dan a răspuns:

"Din fericire, eu cred că în momentul de față România este o țară stabilă și nu există urgențe pentru prima zi de mandat. Eu cred că ceea ce trebuie să facă președintele sunt trei lucruri importante. 1. Să fie un mediator, pentru că sunt discuții foarte aprinse între categorii sociale, chiar oameni din aceeași familie care nu se mai înțeleg. Este o tensiune în societate de mulți ani. E rolul președintelul de a media, de a găsi care sunt lucrurile care ne unesc.

Al doilea lucru. Nu avem o direcție de dezvoltare. Această țară nu are o direcție de dezvoltare dacă ne uităm la orice domeniu. Există strategii, care s-au tot făcut, dar niciuna nu este reală. Pe de altă parte, noi avem specialiști și România și în străinătate care sunt în stare, dacă cineva îi aducă, să-ți dea un proiect de țară pe recuperearea taxelor. Rolul președintelul e să-i aducă pe oamenii ăștia, să-i identifice", spune Nicușor Dan. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2025 » Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită