Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan depusă în Parlament
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă, vineri, în Parlament de către senatorul Ninel Peia. Politicianul a declarat că îi face astfel un cadou preşedintelui Camerei Deputaţilor, lidrul PSD Sorin Grindeanu, pe care îl îndeamnă să voteze, alături de toţi parlamentarii PSD, moţiunea de cenzură ”pentru a scăpa de progresişti de la guvernare”.
Moțiunea de cenzură 'România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare', prin care se cere demisia 'Guvernului progresist' condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
Moţiunea, depusă în Parlament
Chestorul Senatului Ninel Peia (PACE - Întâi România) a depus la Senat și Camera Deputaților moțiunea și i-a îndemnat pe parlamentarii PSD să susțină acest demers 'pentru a scăpa de progresiști'. El susține că i-a făcut cadou moțiunea de cenzură președintelui PSD, Sorin Grindeanu, de ziua lui de naștere.
Grupul parlamentar PACE - Întâi România a inițiat moțiunea prin care critică Guvernul Bolojan pentru că 'a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanțele, sănătatea, educația, protecția socială, justiția și administrația publică - toate domeniile vitale care definesc viața unui popor liber și demn'.
Potrivit lui Ninel Peia, moțiunea a fost semnată de 118 parlamentari, de la AUR, PACE - Întâi România și neafiliați. Peia apreciază că moțiunea ar putea fi prezentată luni în plenul Parlamentului și dezbătută și votată marți.
Deputatul Victor Ponta se numără printre semnatari, după cum a scris pe Facebook. Pentru a fi adoptată, în favoarea moțiunii trebuie să se exprime prin vot cel puțin 232 de parlametari.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, despre moţiunea de cenzură a Opoziţiei, că în PSD au hotărât cu toţii să facă parte din această coaliţie şi nu s-a schimbat nimic iar în acest moment, hotărârea este în vigoare.
”În momentul în care eşti la guvernare, ai luat o hotărâre cum ia orice partid serios în forurile de conducere. PSD-ul are această hotărâre luată, în urmă, cu aproximativ şase luni, aproape cinci mii de colegi au votat, am hotărât cu toţii să facem parte din această coaliţie. Nu s-a schimbat nimic, n-am convocat absolut nimic. În acest moment, hotărârea este în vigoare”, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.
UDMR: Vot pentru moţiune, ruperea coaliţiei
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, înainte de anunţul privind depunerea moţiunii, că, dacă cineva din coaliţie votează moţiunea de cenzură, înseamnă că această coaliţie s-a destrămat. El a precizat că, dacă va fi depusă o moţiune, dezbaterea ei va fi săptămâna viitoare, după votul din Bucureşti, şi a menţionat că el nu simte că în coaliţie cineva doreşte căderea guvernului dar a adăugat: ”Vorbesc de ziua de azi. Ce se va întâmpla peste o săptămână, vom vedea”.
Liderul UDMR a precizat că Opoziţia trebuie să vină cu moţiunea de cenzură şi ar fi nefiresc să nu avem moţiune de cenzură pentru că este un instrument, o instituţie constituţională legală.
”Ei s-au folosit de fiecare dată când guvernul a venit cu angajarea în Parlament. Cred că nu au depus o moţiune de cenzură pe sesiune, aşa cum scrie în Constituţie, mai au şi această şansă şi ar fi, din punctul lor de vedere, logic să se folosească de toate posibilităţile de a critica guvernul şi de a controla guvernul, de a verifica dacă există majoritate sau nu. Eu sunt convins că există majoritate. Eu sunt convins că, dacă va fi moţiune, va fi dezbaterea săptămâna viitoare, după votul din Bucureşti şi astăzi eu nu simt că în coaliţie cineva doreşte căderea guvernului. Vorbesc de ziua de azi. Ce se va întâmpla peste o săptămână, vom vedea”, a mai arătat liderul UDMR.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰