Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elena Lasconi a reacționat după ce Nicolae Ciucă i-a cerut să se retragă din cursa prezidenţială: "BREAKING NEWS: Şi azi candidez la Preşedinţia României"

Elena Lasconi a răspuns, miercuri, la propunerea lui Nicolae Ciucă de a se retrage din cursa prezidenţială şi de a susţine „proiectul de dreapta”. „Bună ziua, România! Bună ziua, domnule Ciucă! BREAKING NEWS: Şi azi candidez la Preşedinţia României”, a scris Lasconi pe pagina sa de Facebook.

de Redactia Observator

la 23.10.2024 , 12:03

Elena Lasconi a reacționat după ce Nicolae Ciucă i-a cerut să se retragă din cursa prezidenţială Elena Lasconi a reacționat după ce Nicolae Ciucă i-a cerut să se retragă din cursa prezidenţială - Profimedia

"Bună ziua, România! Bună ziua, domnule Ciucă! BREAKING NEWS: Şi azi candidez la Preşedinţia României", a scris Elena Lasconi pe Facebook.

Postarea de pe Facebook a Elenei Lasconi a strâns, în jumătate de oră de la momnetul publicării, peste 500 de apreicieri şi peste 70 de comentarii.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Elena Lasconi, prima reacție după ce Nicolae Ciucă i-a cerut să se retragă din cursa prezidenţială

Reacţia liderului USR, Elena Lasconi, de a se retrage din cursa prezidenţială şi a susţine un proiect al forţelor de dreapta este urmare a unei propuneri adresate acesteia, în acest sens, marţi seară, de către preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, liberalul argumentând că "dânsa trebuie să înţeleagă valoarea numerică a cifrelor".

"Fac un apel la doamna să înţeleagă un pic aritmetica, şi politică, şi reală. 8% în alegerile locale înseamnă mult mai puţin decât 30%, motiv pentru care fac apel public la dumneaei să înţeleagă, să se retragă şi să vină să susţină cu adevărat un proiect de dreapta", a afirmat Nicolae Ciucă, la România TV, marţi seară.

Liderul liberal este de părere că Elena Lasconi "trebuie să înţeleagă care este valoarea numerică a cifrelor".

"Eu am discutat cu dumneaei, nu este niciun fel de secret. Sunt convins că votanţii USR înţeleg ce spun acum şi sunt în măsură votanţii USR să facă o diferenţă între ceea ce înseamnă valoarea fiecăruia dintre noi şi modul în care fiecare dintre noi putem să compatibilizăm cu ceea ce însemnă funcţia de preşedinte al României", a adăugat Ciucă.

El a spus că PNL este "un liant care încearcă să unească dreapta" pe scena politică românească.

Sondaj Insomar Avangarde: Ciolacu - 28%, Ciucă - 19%, Simion - 16%, Lasconi - 13%, Geoană - 11%

Finala prezidenţială ar urma să fie disputată de Marcel Ciolacu şi Nicolae Cucă, rezultă din Barometrul de opinie politică INSOMAR - AVANGARDE, care relevă însă că liderul AUR George Simion este la numai trei procente distanţă de Nicolae Ciucă. Mai mult de o treime dintre români nu ştiu cu cine vor vota la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie, iar aproape două treimi declară cu certitudine că vor merge la vot.

La întrebarea "Dumneavoastră personal, ştiţi cu cine veţi vota la alegerile prezidenţiale de pe 24 noiembrie?", 61% au declarat că ştiu cu cine vor vota, 36% au spus că nu ştiu, iar 3% nu ştiu sau nu răspund. În ceea ce priveşte prezenţa la scrutinul din 24 noiembrie, 65% spun că în mod sigur vor vota, 24% spun că "probabil" vor vota, 6% spun că „probabil" nu vor vota, 3 % spun că sigur nu vor vota. În ceea ce priveşte opţiunile pentru alegerile prezidenţiale, pe primul loc se situează Marcel Ciolacu - 28%, urmat de Nicolae Ciucă - 19%, George Simion - 16%, Elena Lasconi - 13%, Mircea Geoană - 11%, Cristian Diaconescu - 5%, Kelemen Hunor - 4%.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Elena Lasconi a reacționat după ce Nicolae Ciucă i-a cerut să se retragă din cursa prezidenţială: "BREAKING NEWS: Şi azi candidez la Preşedinţia României"