Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Elena Lasconi, susţinută de PNL, Mircea Geoană, Forța Dreptei, PMP și Reper. "Georgescu, un rău îngrozitor care ne paște"

Văzută acum singura salvare a democraţiei din România, Elena Lasconi este susţinută de majoritatea liderilor politici. După PNL, şi Mircea Geoană şi-a anunţat susţinerea pentru candidata USR. Lasconi are susținere şi din partea Forța Dreptei, PMP și Reper.

de Redactia Observator

la 26.11.2024 , 16:59

„E nevoie să fim mai uniți ca niciodată. Pentru asta e nevoie să avem o majoritate parlamentară. Să avem o guvernare bună pentru toți românii. Eu toată viața mea am servit oamenii. Am fost printre oameni”, spune Elena Lasconi.

Ludovic Orban afirmă că pe 8 decembrie românii nu vor avea de ales răul cel mai mic, ci între Lasconi si „un rău îngrozitor”.

Ludovic Orban: "Un rău îngrozitor"

Vezi și

„Mă bucur că am putut să-mi aduc o modestă contribuție în primul tur al alegerilor prezidențiale, care să ne permită ca pe data de 8 decembrie să nu trebuiască să alegem între două rele răul cel mai mic. Astăzi, dragi români, vom avea de ales între binele reprezentat de Elena Lasconi și un rău îngrozitor care ne paște, reprezentat de un candidat care a apărut de nicăieri, un candidat care vrea să-ntoarcă România în cușca în care au încercat cei de la Răsărit, să ne țină de fiecare dată când conjunctura internațională le-a permis. Dragi români, Forța Dreptei va face în toată perioada următoare ceea ce a făcut în ultima săptămână de campanie pentru primul tur al alegerilor prezidențiale - va fi alături cu trup și suflet, cu toată energia, cu zecile de mii de membri, cu toți aleșii locali, cu toți reprezentanții noștri din secțiile de votare pentru a garanta că România rămâne pe drumul bun, pentru a garanta că Elena Lasconi va fi președintele mult așteptat de români de peste 35 de ani”, afirmă Orban, care a cerut ca pe 1 decembrie românii să voteze Forța Dreptei.

Pe acelaşi subiect

Reper: "Batem extremismul, putinismul, corupția"

La rândul său, copreședintele Reper, Simona Spataru, spune că „pericolul nu mai este la ușă, ci aici, în casă”.

„Pe 8 decembrie, batem extremismul, putinismul, corupția, cleptocrația și pe fiecare individ în parte care își asumă în numele unor români pe care îi minte că duce România în direcția în care ne întoarcem înapoi în istorie. Îl vom bate și îi vom bate. Dar pentru acest lucru, pe 1 decembrie și pe 8 decembrie, trebuie să se întâmple două lucruri esențiale pentru că istoria și România și românii nu ne vor ierta niciodată dacă nu dăm românilor și României ceea ce li se cuvine și ceea ce merită: siguranță, prosperitate, progres, Europa, NATO. Votul pentru Elena Lasconi pe 8 decembrie înseamnă asta. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Votul pe 1 decembrie în Parlamentul României înseamnă că ridicăm un scut împotriva extremismului. Pericolul nu mai este la ușă. Pericolul este aici, în casă. Și fiecare dintre noi are responsabilitatea să apere România de acest pericol. Parlamentul riscă să se transforme într-un spațiu pentru extremism și pentru ură. Pentru că acele partide care candidează la alegerile parlamentare și-au găsit liderul și vocea care să le încurajeze să captureze Parlamentul României”, afirmă Spătaru.

Eugen Tomac: "Această bătălie trebuie dată cu onestitate"

„Unii vor să ne scoată din Uniunea Europeană și cred că această bătălie trebuie dată cu onestitate, cu claritate, cu cinste, pentru că discutăm despre viitorul și destinul european al poporului român. Profit de acest prilej pentru a le mulțumi românilor din Republica Moldova, care sunt constant atacați de Federația Rusă într-un mod brutal. Dragi români patrioți, uitați-vă cum au votat românii ocupați și zilnic atacați de Federația Rusă. Am spus ocupați pentru că pe teritoriul Republicii Moldova de peste 32 de ani se află prezență militară ilegală a Federației Ruse. Și românii de acolo au înțeles pericolul prin care trecem și au votat în cea mai mare majoritate pentru dumneavoastră și sunt convins că o vor face și pe 8 decembrie, pentru că ei își doresc în Uniunea Europeană, își doresc o Românie reîntregită”, afirmă și liderul PMP, Eugen Tomac.

Geoană şi Bolojan, susţinere pentru Lasconi

În urmă cu puţin timp, şi Mircea Geoană şi-a anunţat susţinerea pentru Elena Lasconi.

"Susţinerea mea merge către doamna Lasconi, singurul candidat pro-european şi pro-NATO rămas", a declarat Geoană, într-o conferinţă de presă.

Şi Ilie Bolojan, preşedintele interimar al PNL, o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale. 

Potrivit surselor Observator, candidatul USR Elena Lasconi a avut, în această dimineaţă, o discuţie cu Ilie Bolojan, noul lider interimar al PNL, iar acesta i-a dat asigurări că liberalii o vor susţine în finala prezidenţială, pentru că, spunea mai devreme Emil Boc, noul vicepreşedinte al partidului, că Elena Lasconi este indiscutabil opţiunea pro-europeană în finala prezidenţială, iar PNL va susţine fără niciun fel de negociere opţiunea Elena Lasconi. De altfel, acelaşi mesaj l-a dat aseară şi Ilie Bolojan, care a spus că nu este nevoie să negocieze neapărat cu Elena Lasconi, ci PNL o va suţine pentru că reprezintă opţiunea pro-europeană în finala pentru Palatul Cotroceni. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Elena Lasconi, susţinută de PNL, Mircea Geoană, Forța Dreptei, PMP și Reper. "Georgescu, un rău îngrozitor care ne paște"