Video George Simion, felicitat de politicienii naţionalişti şi extremişti din Europa: "Oamenii au votat în sfârșit, liber, cu mintea și inima"
România riscă izolarea, este concluzia presei internaţionale după victoria lui George Simion. Marile televiziuni şi publicaţii din Europa sunt îngrijorate de ascensiunea politicianului euro-sceptic, care ar putea strica echilibrul şi aşa ameninţat al Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice.
France24 au vorbit despre importanţa pe care o are România în NATO şi Uniunea Europeană.
"De pe coasta României poţi să te uiţi spre Marea Neagră şi să vezi Crimeea ocupată de ruşi. În Sevastopol, este baza principală a flotei ruseşti de la Marea Neagră", a declarat Leela Jacinto, reporter France24.
"George Simion nu pare să aibă statura necesară (n.r de preşedinte). Persistă însă acea indulgenţă faţă de războiul pe care Putin îl duce în Ucraina şi acea fascinaţie pentru Trump, care este importantă, pentru că reprezintă o sursă de legitimare pentru el", a declarat Jacques Rupnik, istoric.
Izolaţi de Europa
Jurnaliştii de la cele mai importante televiziuni din Germania au transmis din faţa Parlamentului.
"Dacă Simion câştigă, ţara va merge într-o direcţie împotriva Occidentului prin folosirea tensiunilor dintre Bruxelles şi Washington. El este critic doar la adresa Uniunii Europene, nu şi la adresa Statelor Unite. De fapt, ieri, toată ziua a vorbit despre Trump. În timpul campaniei, a vorbit despre Trump. Spune că partidul său e unul trumpist", a declarat Anchal Vohra - corespondent DW.
Scrutinul a fost şi pe prima pagină a marilor publicaţii internaţionale.
''Victoria lui Simion ar putea izola ţara şi destabiliza flancul estic al NATO". În ochii jurnaliştilor de la Reuters, victoria lui Simion ar putea să izoleze România şi să destabilizeze flancul estic al NATO. Britanicii de la The Guardian au taxat atitudinea anti-ucraineană a liderului AUR.
''Un ultranaţionalist care se opune ajutorului militar pentru Ucraina a câştigat primul tur al scrutinului prezidenţial''
George Simion a primit felicitări, însă, de politicienii naţionalişti şi extremişti din Europa: vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, şi Marine Le Pen, fosta candidată la alegerile prezidenţiale din Franţa şi condamnată la 4 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri
"În România, oamenii au votat în sfârșit, liber, cu mintea și inima".
România tocmai i-a oferit doamnei Von der Leyen un bumerang foarte frumos.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰