Nicuşor Dan, fără emoţii înaintea deciziei BEC: "Am mai depus dosare, niciodată n-am avut probleme". Când va comanda un nou sondaj
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la funcţia de preşedinte al României, a declarat, duminică, la Deva, că după data de 15 martie va fi comandat un nou sondaj referitor la opţiunile electoratului şi că nu are emoţii în ceea ce priveşte acceptarea candidaturii sale în alegerile prezidenţiale.

"Imediat după 15 martie, când o să fie clar cine sunt candidaţii, o să facem un sondaj", a arătat Nicuşor Dan, menţionând că la precedentul sondaj, publicat în urmă cu două săptămâni, el se clasa pe locul al doilea, cu 25% din opţiuni, după Călin Georgescu, care era pe primul loc, cu 37%, şi în faţa lui Crin Antonescu, care era cotat cu 16-17% din intenţiile de vot.
Întrebat dacă are cunoştinţă despre cei care au depus contestaţii la candidatura sa, Nicuşor Dan a răspuns că nu doreşte să se pronunţe asupra acestui subiect fără să deţină informaţia completă, relatează Agerpres.
"Am auzit nişte zvonuri, dar nu vreau să vorbesc fără să am informaţia completă. În orice caz, nu am absolut niciun fel de emoţie, pentru că vă daţi seama că nu e prima candidatură pe care o fac. Şi am mai depus dosare, semnături, de nenumărate ori, şi niciodată n-am avut probleme. Acum, că e vorba de alegerile prezidenţiale, e o chestie importantă şi am făcut toate verificările înainte de a depune (listele, n.r.). Nu, nu văd ce ar putea să fie în neregulă", a conchis Nicuşor Dan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰