Video Peste un milion de tineri vor vota pentru prima dată. Ce îşi doresc de la viitorul preşedinte
Peste un milion de tineri vor vota pentru prima dată preşedintele ţării. Cei mai mulţi dintre ei sunt studenţi şi au rămas în campusurile universitare din marile oraşe, profitând de posibilitatea votului pe liste suplimentare. În Iași, sunt peste 40.000 de studenţi, iar o mare parte dintre ei sunt așteptați astăzi la urne! Aceștia votează pentru un președinte care să le ofere condiţii pentru a rămâne acasă după finalizarea studiilor.
Îşi doresc să nu mai fie nevoiţi să plece din ţară în momentul în care îşi termină studiile, mulţi dintre ei speră că votul lor îi va ajuta şi pe cei care sunt acum în liceu şi vor ajunge apoi la universităţi pentru a avea poziţii mai bune de studiu sau de cazare.
În acelaşi timp speră că prin vot vor da un exemplu tuturor tinerilor, atât celor care poate se gândeau să nu voteze dar şi celor care au terminat deja studiile şi nu se gândeau să iasă la vot. Speră că puterea exemplului să fie cea care îi va face pe toţi să iasă la vot, mai ales că ştim de la alegerile trecute că de cele mai multe ori nu ies într-un număr foarte mare.
S-au mobilizat în ultimele zile cei din campusurile universitare, mai ales că aceste alegeri pot să voteze oriunde pe listele suplimentare. Tinerii spuneau că vor reuşi să aducă o schimbare prin votul lor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰