Reacţia Elenei Lasconi după ce Marcel Ciolacu a decis să limiteze timpul de votare în diaspora. "Asistăm la o discriminare. Opriţi-vă odată!"
Elena Lasconi declară că decizia Guvernului Ciolacu de a limita timpul de votare pentru românii din străinătate este o discriminare şi o încălcare gravă a dreptului de a vota.
"Ce idee credeţi că i-a mai venit lui Ciolacu cu privire la alegeri? A limitat timpul de votare pentru românii din diaspora. Urnele din străinătate se vor închide, duminică, la ora 21:00, ora României, "ca să nu mai existe influenţări ale votului". La ora 21:00 în Bucureşti, în Los Angeles e ora 11:00 dimineaţă, în Montreal e ora 14:00. Asistăm la o discriminare şi la o încălcare gravă a dreptului de a vota al românilor din diaspora", spune Lasconi într-o postare, potrivit news.ro.
Timpul de votare în străinătate, limitat
"Ştim că, la ultimele alegeri, Ciolacu a primit foarte puţine voturi din diaspora. Asta e clar o măsura împotriva votanţilor din străinătate şi a opţiunilor lor, care l-au scos pe Ciolacu din turul 2. Avocatul Poporului ar trebui să sesizeze de urgenţă Curtea Constituţională", mai arată preşedinta USR.
Ea le cere lui Marcel Ciolacu şi lui Toni Greblă să iasă public să explice această idee, "de ce românul din Japonia poate să voteze mai multe ore faţă de românul din SUA?".
"Aceste modificări vor enerva şi mai mult oamenii şi vor creşte valul extremist. Opriţi-vă odată!", mai afirmă Lasconi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰