Antena LIVE

(P) A doua rundă a Superbet Chess Classic România 2024 s-a încheiat cu o singură victorie și patru remize

București, 28 iunie 2024 – Marii Maeștri ai șahului internațional au demarat joi, 27 iunie, runda II de confruntări din cea de-a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour 2024 – Superbet Chess Classic România. După mai mult de cinci ore de joc, runda II s-a finalizat cu o victorie și patru remize.

De la 28.06.2024, 15:32
Galerie (9)
A doua rundă a Superbet Chess Classic România 2024 s-a încheiat cu o singură victorie și patru remize

Deschiderea celei de-a doua zile competiționale a început joi, 27 iunie, la ora 15.00, printr-o primă mutare simbolică, făcută de celebrul fotbalist și ambasador Superbet Florin Răducioiu și de Marele Maestru Florin Gheorghiu, dând astfel startul celei de-a doua runde a Superbet Chess Classic România 2024.

"Fotbalul este un sport pentru oameni inteligenți, un sport imprevizibil, la fel ca șahul. Nu întotdeauna câștigă cel mai bun. (...) Cine știe, poate câștigătorul partidei de azi dintre românul Bogdan Deac și olandezul Anish Giri ar putea anticipa cine va câștiga meciul România – Olanda din optimile Campionatului European", a declarat Florin Răducioiu, care le-a recomandat românilor – și șahiștilor, și fotbaliștilor – să nu se lase inihibați de reputația adversarilor. Fostul atacant a precizat și că șahul a fost sportul copilăriei lui, însă acum îl practică din când în când: "Ultima dată am am jucat șah online acum doi ani și am pierdut", a recunoscut Răducioiu. El a adăugat: "Acest turneu de șah este o plăcere pentru mine și o mare șansă pentru public: aceea de a-i vedea pe cei mai mari șahiști ai lumii jucând partidă după partidă la București".

Cronica rundei II

Caruana, Fabiano - So, Wesley ½ - ½

Derby-ul american din runda a doua a adus o partidă cel puțin interesantă. Pornită dintr-o ordine de mutări mai rar întâlnită din Deschiderea Engleză, s-a ajuns într-o poziție nouă după nu mai mult de 10 mutări. În urma unui plan atipic și mai puțin inspirat al lui Wesley de la începutul jocului de mijloc, Fabiano a reușit, printr-o serie de mutări optime, să obțină o poziție net favorabilă. Cu un pion în plus și superioritate pozițională pentru alb, se preconiza să avem primul lider cu două victorii din primele două runde. Totuși, zicala „cel mai greu de câștigat este o poziție câștigată” se aplică uneori și în cazul celor mai buni jucători din lume. Consumând mult timp pentru a găsi soluțiile optime pe parcursul partidei, albului i-a rămas puțin timp pentru convertirea avantajului decisiv din final și, astfel, în urma a două mutări de cal eronate făcute în criză de timp, Fabiano a pierdut întregul avantaj și partida s-a încheiat cu o remiză.

Deac, Bogdan - Giri, Anish ½ - ½

În așteptarea meciului dintre România și Olanda de la Euro, ne-am bucurat de România – Olanda la șah! Reprezentantul României Bogdan Deac l-a întâlnit în runda a doua pe olandezul Anish Giri. S-a jucat o variantă clasică din Apărarea Slavă, unde jucătorul olandez a deviat din linia principală. Jocul de mijloc a fost caracterizat de manevre strategice, prin care ambii jucători au căutat pozițiile optime pentru fiecare piesă în parte, echilibru „perturbat” de Giri, care a pornit ambițios cu o spargere pe flancul regelui. Mutarea 22 a fost momentul critic al partidei, iar Deac a fost forțat să ia o decizie: un final mai bun, dar cu șanse de remiză sau continuarea unui joc de mijloc complicat. După câteva minute, jucătorul nostru a oferit schimbul damelor, optând pentru un final ușor superior. Cu toate acestea, tehnica defensivă a negrului a fost fără cusur, iar rezultatul final a fost remiză, printr-o repetare de mutări.

Nepomniachtchi, Ian - Gukesh, Dommaraju ½ - ½

În întâlnirea dintre fostul challenger și viitorul challenger la titlul mondial, am avut o variantă rară din Deschiderea Spaniolă. După o serie de inexactități la începutul jocului de mijloc, Gukesh îi oferă lui Nepo impresia unui avantaj, care s-a dovedit a fi insuficient pentru a obține victoria. Printr-o manevră de damă, jucătorul indian a reușit să îngreuneze mobilitatea pieselor albe și să transfere poziția într-un final ușor avantajos pentru adversar. Nepo a continuat să pună probleme practice timp de mai bine de 60 de mutări, însă defensiva negrului a fost greu de învins. Partida s-a încheiat cu remiză la mutarea 90.

Praggnanandhaa, Rameshbabu - Vachier-Lagrave, Maxime ½ - ½

Unul dintre marii experții moderni ai Variantei Najdorf din Apărarea Siciliană, Vachier-Lagrave a optat, de data aceasta, pentru o variantă ce anunța o bătălie pozițională. Albul a dat dovadă de o pregătire teoretică bună, ajungând într-un joc de mijloc în care structura de pioni a negrului este inferioară, forțându-l pe acesta chiar să sacrifice un pion pentru a-și putea elibera piesele. Totuși, avantajul material al albului s-a dovedit insuficient pentru un avantaj decisiv și astfel, la mutarea 49, jucătorii au dat remiză printr-o repetare a poziției.

Firouzja, Alireza - Abdusattorov, Nodirbek 1 - 0

Doi jucători foarte tineri, cu un stil de joc dinamic, Firouzja și Abdusattorov au oferit singurul rezultat decis al rundei a doua. Partida a debutat cu Varianta Schimbului din Apărarea Slavă, o variantă cu un procentaj ridicat de remiză, din pricina simetriei structurii de pioni. Cu toate acestea, o greșeală de calcul a jucătorului uzbek i-a oferit lui Firouzja un pion în plus. În ciuda încercărilor disperate ale lui Nodirbek de a complica poziția și de a obține contrajoc, greșeala de la mutarea 20 nu a mai putut fi îndreptată. După 38 de mutări s-a recunoscut învins, iar Alireza a reușit să repare rezultatul din prima rundă.

Rezultate runda II

Clasamentul după runda II

Programul rundei III

Runda a treia va începe vineri, 28 iunie, la ora 15.00, la Grand Hotel Bucharest și se va disputa după cum urmează:

Prima mutare simbolică va fi făcută astăzi de faimosul kickboxer și ambasador Superbet Benjamin (Benny) Adegbuyi.

Biletele pentru urmărirea competiției, puse în vânzare

Evenimentul este accesibil publicului larg, iar iubitorii sportului minții pot rezerva bilete de AICI, pentru urmărirea partidelor dintre cei 10 Mari Maeștri, direct în sala de competiție. Biletele au fost puse la vânzare și sunt în număr limitat. Copiii cu vârsta de până la 14 ani beneficiază de intrare gratuită, dar trebuie să-și asigure participarea pe pagina menționată anterior, în secțiunea “bilete pentru copii”. Vârsta minimă de participare este de cinci ani, cu mențiunea că trebuie păstrată liniștea în sala de competiție. Toate fondurile strânse în urma achiziționării biletelor vor fi donate către programul REKARO pentru renașterea caiacului românesc.

Pentru mai multe detalii și pentru cele mai recente știri despre circuit, puteți vizita www.fundatiasuperbet.ro, www.superchess.ro, www.grandchesstour.org și urmări paginile de social-media ale Fundației Superbet și GCT.

Premiile etapei din București ajung la 350.000 de dolari, iar cele ale întregului circuit, la 1,5 milioane de dolari, dintre care 350.000 de dolari pentru etapa de șah clasic și 175.000 dolari pentru fiecare etapă de șah rapid și blitz. Totodată, ediția din 2024 va beneficia și de un fond de premii bonus, de 275.000 de dolari, care vor fi acordate primilor clasați la finalul întregului turneu.

Fondul de premiere al actualei ediții este pus la dispoziție de principalii sponsori: Fundația Superbet și Saint Louis Chess Club, ambele organizații non-profit care susțin educația prin șah și misiunea GCT de a promova sportul minții în toate colțurile lumii. Federația Română de Șah va fi co-organizator și partener al etapei din România.

Parteneri comunicare: Porter Novelli România, AMICOM Consulting & Strategy

Despre Grand Chess Tour (GCT)

GCT este un circuit de șah internațional, care aliniază cei mai buni jucători ai lumii. Legendarul Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari “ambasadori” ai șahului în lume, a inspirat crearea Grand Chess Tour și a contribuit, totodată, la consolidarea parteneriatului dintre organizatori. Pentru mai multe informații, puteți vizita grandchesstour.org.

Despre Fundația Superbet

Fondată în 2019, Fundația Superbet a făcut din șah una dintre inițiativele sale prioritare, organizând primul turneu din cadrul Grand Chess Tour la București. Totodată, Fundația s-a angajat să transforme GCT într-o tradiție pentru comunitățile de șah din România, Polonia și Croația. Pentru mai multe informații, puteți vizita www.superbetfoundation.com.

Despre Federația Română de Șah (FRSAH)

Înființată în 1925, Federația Română de Șah s-a constituit prin adeziunea a 26 de cercuri de șah din țară. Este una dintre membrele fondatoare a Federației Internaționale de Șah (FIDE). Primul său Comitet Director a fost prezidat de Mihail Sadoveanu din calitatea de președinte. De atunci, diverse personalități marcante ale vieții politice, culturale și sportive românești au îndeplinit funcția de președinte al Federației. Misiunea FRSAH este de a populariza și dezvolta practicarea acestui sport, la nivel național, din punct de vedere sportiv, educațional, cultural și artistic, promovând corectitudinea, toleranța și fair-play-ul.  

Despre Saint Louis Chess Club

Este o organizație non-profit a cărei misiune este ca șahul să fie parte integrantă din comunitate. Astfel, clubul oferă spațiu pentru diverse turnee și competiții locale, cât și cursuri de perfecționare a șahului, lecții pentru începători și prelegeri speciale.

Saint Louis Chess Club susține programele de șah care există deja în școlile din zonă, încurajând totodată dezvoltarea de noi programe în școală și după școală. Pentru mai multe informații, puteți vizita saintlouischessclub.org.

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
Cum se termină diseară meciul România - Olanda?

Bate România

Bate Olanda

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce să nu faci atunci când afară e furtună. Nu proceda niciodată așa atunci...
Fanatik.ro
Publicat 02.07.2024
Prin ce a trecut un român care a mers cu mașina în vacanță în Grecia:...
Fanatik.ro
Publicat 02.07.2024
Regiunea superbă din Italia în care primești 30.000 de euro ca să te muți...
spotmedia.ro
Publicat 02.07.2024
Pe ce dată vine MEGA-canicula în România. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 01.07.2024
Cum ne dă statul român foc la valiză. Un cunoscut economist explică de ce avem...
Adevărul
Publicat 02.07.2024
Replica lui Bogdan de la Ploiești după incidentul cu Florin Salam. Ce s-a...
A1
Publicat 01.07.2024
Horoscopul zilei de 3 iulie 2024. Taurii se gândesc la vacanță. Află ce se...
CaTine
Publicat 02.07.2024
”Să zică mersi că nu i-au dat ăia două, trei palme”. Florin Salam,...
spynews.ro
Publicat 01.07.2024
Olandezii sunt impresionați de povestea unui „tricolor”: „A lucrat la...
GSP
Publicat 30.06.2024
Cine este Oana Ciolacu, nașa Andei Adam? E cea mai bună prietenă din Vegas a...
Click.ro
Publicat 30.06.2024
Elon Musk face o investiție Tesla surprinzătoare în România. De ce proiect se...
Useit
Publicat 02.07.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Bacalaureat 2024. Ce subiecte s-au dat Istorie
Redacţia.ro
Publicat 02.07.2024
Subiectele la Română la BAC 2024 vor fi publicate în curând pe Libertatea.ro
libertatea.ro
Publicat 01.07.2024
Justin Timberlake a glumit despre arestarea pentru conducere sub influența...
ZU
Publicat 02.07.2024
Tort cu cafea și jeleu de vișine. O armonie de arome și culori
Hello taste
Publicat 02.07.2024
Cum poți crește frații ca să se înțeleagă între ei. Există un motiv de...
Deparinti
Publicat 02.07.2024
Cât de mult pierde Geoană în urma scandalului de plagiat și cine...
ziare.com
Publicat 02.07.2024
Ana Martín își spune povestea vieții într-o emisiune publicată în mediul...
Happy
Publicat 02.07.2024
Remedii tradiționale pentru durerea de cap vs. tratamente moderne pentru durerea...
Medicool
Publicat 02.07.2024
Rapid i-a arătat uşa! Un fotbalist important, confuz după ce clubul a scăpat...
orangesport.ro
Publicat 19.06.2024