Primarul din Crevedia îşi face campanie pe gardurile caselor distruse în explozie. Suspendat de PSD, candidează pentru acelaşi partid
Apropierea de alegerile locale scoate la suprafaţă situaţii revoltătoare. La Crevedia, spre exemplu, candidaţii PSD şi PNL pentru fotoliul de primar şi-au pus afişe electorale pe gardurile oamenilor care au murit în exploziile de anul trecut. Şi tot la Crevedia, aflăm că primarul suspendat la acea vreme la ordinul lui Marcel Ciolacu şi-a depus candidatura...susţinut tot de PSD.
De Cristi Popovici la 24.04.2024, 19:43Renegat de Partidul Social Democrat la nici o săptămână după tragedia de la Crevedia din august anul trecut, primarul Florin Petre a reușit să-și convingă șefii, după opt luni, să-i mai dea o şansă. Premierul Ciolacu spunea în toamna anului trecut că sunt slabe şanse să mai fie sprijinit.
R: Astăzi aţi votat excluderea din partid a primarului din Crevedia
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, premier: Din interiorul Partidului Social Democrat (…) n-am văzut niciun președinte care ar mai dori să susțină candidatura lui.
Exclus anul trecut de PSD, susţinut anul acesta de acelaşi partid
- Concluziile criminaliştilor în cazul exploziei de la Crevedia: O pompă improvizată a dus la scurgerea de gaze....
- Apare un nou centru comercial lângă București, cu două branduri în premieră. Investiție de 15 milioane de euro
- Ce nu se spune în raportul în cazul exploziei din Crevedia care a ucis 6 oameni: experţii nu clarifică de unde a...
Doar că organizația PSD Dâmboviţa, de care aparţine Crevedia, a avut altă părere. Florin Petre, cel care fugea de întrebări incomode sărind pe geamul Primăriei, a rămas și în partid, şi în fotoliul de primar. Iar acum e din nou în cărţi.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, premier: Între timp avem o anchetă care spune ce s-a întâmplat. Eu am făcut o promisiune că cine este, nu are probleme sau a avut dacă primarul mergea el cu bricheta, declanşa el nenorocirea. Categoric! Dar, între timp, lucrurile au ieşit la lumină.
Localnic: L-a dat afară din PSD, acum l-a dat înapoi. Ca să vedeti şi dumneavoastră ce bătaie de joc.
Cristi Popovici, reporter Observator: Continuăm împreună - aşa scrie pe banerele de aici, din Crevedia, în care primarul, pe care tocmai l-aţi văzut că ne-a închis uşa, promite că va face treabă în comună.
Campanie pe seama victimelor
Cristi Popovici, reporter Observator: Nici nu ştiu cum să descriu ce se întâmplă aici, în Crevedia. Şocant este cuvântul care îmi trece prin minte. Şi asta pentru că atât candidatul PSD, cât şi cel al PNL îşi fac campanie electorală pe gardurile caselor distruse de explozie.
Localnic: În nicun caz nu îl susţin şi nu am nicio tangenţă, dar omul ăsta nu mi-a vrut răul, m-a sprijinit şi am fost de acord să pun afişul.
Pe 26 august, anul trecut, mai multe cisterne dintr-o statie GPL, construită ilegal, au sărit in aer. 6 oameni au murit și 58 au fost răniţi în urma exploziilor.
Patronii staţiei GPL reconstruiesc casele distruse
Cristi Popovici, reporter Observator: Patronii staţiei GPL unde a avut loc explozia de aici de la Crevedia au început să reconstruiască de la zero casele tuturor celor afectaţi de deflagraţie. Aceasta, spre exemplu, a fost ridicată în doar două luni. Specialiştii în drept sunt, însă, că este doar o strategie a celor vinovaţi de dezastru pentru a obţine în instanţă o sentinţă mai blândă.
Sorin Barbu, victima a exploziei: O singură dată am avut o discuţie în care ne-a chemat să ne dea câte 150.000 euro. Eu n-am acceptat, am mers înainte. Sora mea acceptat preţul lor. Toată lumea s-a hazardat la bani, dar la morţi nu se gândeşte nimeni.
După tragedia de la Crevedia, a fost ameninţat cu excluderea din PSD şi primarul din Caracal, Ion Doldurea, cel care este tatăl patronului staţiei GPL unde a avut loc explozia din Crevedia. Şi acesta şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat, tot pe listele social-democraţilor.