Antena Meniu Search
x

Primarul din Crevedia, fugărit de localnici, s-a ascuns într-un magazin. Apoi s-a baricadat în birou şi le-a trântit uşa în nas jurnaliştilor

Explozia din Crevedia.  În ziua în care o a patra victimă a exploziei din Crevedia a decedat, primarul din localitate încă refuză să privească realitatea în faţă. Florin Petre, primarul din Crevedia, a făcut în această dimineaţă un adevărat tur de forţă prin localitate, dar nu a da explicaţii oamenilor, ci din contră pentru a se ascunde de ei.

de Redactia Observator

la 04.09.2023, 10:42

Primarul din Crevedia, fugărit de localnici, s-a ascuns într-un magazin. Apoi s-a baricadat în birou şi le-a trântit uşa în nas jurnaliştilor

Potrivit informaţiilor Observator, în această dimineaţă primarul din Crevedia a fugit prin comună şi a ajuns să se ascundă de localnici într-un magazin. Ulterior, după ce a ajuns în sediul Primăriei, Florin Petre s-a ascuns şi de jurnalişti şi nu a dorit să răspundă niciunei întrebări. Edilul s-a baricadat în biroul său şi a închis uşa în nas reprezentanţilor presei.

Primarul din Crevedia nu mai are susţinerea PSD

Primarii din Crevedia şi Caracal nu mai sunt susţinuţi de PSD, a declarat, sâmbătă, liderul formaţiunii, premierul Marcel Ciolacu, scrie Agerpres. El a fost întrebat dacă PSD mai susţine candidaturile viitoare a primarilor din Crevedia şi Caracal, în condiţiile în care primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost exclus din partid, iar primarul din Caracal, Ion Doldurea, a fost suspendat. Deciziile au fost luate de Consiliul Politic Naţional al PSD, reunit la Palatul Parlamentului.

"Nu prea văd cum, dar o să vă anunţăm. Deciziile în ceea ce priveşte candidaturile primarilor reşedinţă de judeţ şi a preşedinţilor de condiţii judeţene sunt conform statutului o decizie luată de către Consiliul Politic Naţional. Deciziile de candidatului la primărie sunt luate de către preşedinţii de organizaţii judeţene.

Ce pot să vă spun cu certitudine - că am vorbit cu ambii preşedinţi unde au activat până acum din interiorul Partidului Social Democrat, atât la Dâmboviţa cât şi la Olt. N-am văzut niciun preşedinte care ar mai dori să susţină candidatura lor", a declarat Ciolacu la finalul şedinţei conducerii PSD.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Evenimente » Primarul din Crevedia, fugărit de localnici, s-a ascuns într-un magazin. Apoi s-a baricadat în birou şi le-a trântit uşa în nas jurnaliştilor