Concluziile criminaliştilor în cazul exploziei de la Crevedia: O pompă improvizată a dus la scurgerea de gaze. Detaliul care rămâne un mister
Se apropie finalul anchetei în cazul tragediei de la Crevedia, în urma căreia şi-au pierdut viaţa şase oameni, iar mai multe locuinţe au fost distruse. O instalaţie neautorizată ar fi dus la scurgerea de gaze care a provocat explozia, arată raportul Institutului de Expertize Criminalistice.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Vorbim mai exact de o pompă improvizată şi neomologată, o instalaţie care nu era etanşă. Experţii criminalişti au concluzionat că incendiul s-a produs din cauza unor scurgeri de gaze, în momentul în care s-a încercat transferarea gazului dintr-o autocisternă în alta.
De altfel, tot asta au constatat şi specialiştii Insemex Petroşani, care vorbesc şi de un nor de gaze explozive, care s-a format pe un perimetru de aproximativ 40 de metri, inclusiv deasupra staţiei GPL. Ce nu s-a stabilit cu exactitate până acum: sursa izbucnirii flăcărilor.
Vă reamintim că în august 2023, şase persoane au murit după explozia de la Crevedia, iar alţi peste 50 de oameni, care se aflau în apropierea staţiei GPL, au fost răniţi şi aproape 100 de case au fost distruse. Familiile afectate cer acum în instanţă daune de peste 26 de milioane de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰