Acuzații halucinante la adresa învățătorului din Iași care a venit cu un cuțit. Elevii ar fi înțepați la ore, arma albă având ''scop didactic''
Educaţie cu teroare pentru copiii unei clase de-a treia din Iaşi. Un învăţător este acuzat că îşi intimidează elevii cu un cuţit pe care-l ţine pe catedră. Mai mult părinţii ar fi aflat că cei mici sunt chiar înţepaţi.
De Simona Vasiac la 17.03.2023, 13:56Incidentul a fost făcut public de către mama unei fetițe de clasa a treia, care ar fi fost agresată fizic și verbal în repetate rânduri. Potrivit femeii, acum câteva zile, o colegă de clasă a micuței a fost rugată să ia câteva obiecte din geanta învățătorului. Acela a fost momentul în care a observat cuțitul.
Fetița a ajuns acasă și i-a povestit mamei. Femeia a anunțat atât polițiștii, cât și directorul unității de învățământ. În acest moment, oamenii legii au deschis un dosar penal de cercetare, iar învățătorul le-a declarat că avea obiectul la el pentru că îl folosea ''în scop didactic''.