Antena LIVE

Iarna nu se lasă dusă la munte. Stratul de zăpadă este perfect pentru schi, în unele zone depăşeşte chiar şi 3 metri înălţime

Iarna nu se lasă dusă la munte. La peste 1200 de metri altitudine, staţiunile Straja şi Râuşor din judeţul Hunedoara încă sunt pline de turişti.

la 06.04.2021, 09:20

Stratul de zăpadă proaspăt depus este perfect pentru schi, iar în zonele înalte acesta depăşeşte chiar şi 2-3 metri înălţime.

În plus, meteorologii au anunţat că de astăzi se va răci, iar la munte va continua să ningă. Stratul de zăpadă se va mai menţine câteva săptămâni, poate chiar până la Paşte. 

De săptămâna viitoare, peste 20 de grade Celsius în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

Pe acelaşi subiect

Specialiştii anunţă vreme rece în majoritatea regiunilor, începând de miercuri, 7 aprilie 2021.

La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări în mare parte din ţară. Potrivit meteorologilor, valorile în termometre cresc abia spre finalul săptămânii.

Marţi, vremea va împărţi Romania în două, în sud-est vor fi temperaturi apropiate de 20 grade, iar în nord-vest valorile termice nu vor trece de 5...6 grade Celsius. De miercuri, vremea se va rãci accentuat în majoritatea regiunilor, devenind deosebit de rece pentru aceastã perioadã.

Abia spre finalul săptămânii aerul cald va ajunge şi spre ţara noastră, iar temperaturile vor trece de 18 grade. Pe parcursul săptămânii viitoare vremea va fi caldă în majoritatea zonelor din ţara, termometrele vor indica valori chiar şi de peste 20 grade Celsius.

Ți-a plăcut acest articol?

iarna vreme temperaturi zapada straja rausor
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024