Antena LIVE

Curs valutar

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Daniel Prodan a fost depus la Tribuna Oficială a Arenei Naţionale

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Daniel Prodan a fost depus, vineri, la ora 9.45, la Tribuna Oficială a Arenei Naţionale, în prezenţa familiei şi a unor foşti colegi de la Steaua şi echipa naţională.

De la 18.11.2016, 10:03

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Daniel Prodan a fost depus, vineri, la ora 9.45, la Tribuna Oficială a Arenei Naţionale, în prezenţa familiei şi a unor foşti colegi de la Steaua şi echipa naţională.

La Arena Naţională au fost prezenţi foştii internaţionali Marius Lăcătuş, Adrian Ilie, Gheorghe Popescu, Mircea Sandu, Toni Doboş, Bogdan Stelea, Basarab Panduru şi Dumitru Moraru.

Din partea FC Steaua au fost prezenţi directorul sportiv Mihai Stoica şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Valeriu Argăseală, care a depus o coroană pe care era agăţat un tricou al Stelei cu numărul 6 din perioada în care Prodan evolua la gruparea "roş-albastră".

Sicriul va rămâne la Arena Naţională până la ora 18.00, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 13.00, la cimitirul Sfântul Nicolae din Pipera.

Daniel Prodan, în vârstă de 44 de ani, a decedat miercuri, în locuinţa sa din Voluntari, după ce suferit un infract.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

daniel prodan a murit deces infarct
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024