Video 150 de tone de apă, mai multe ca niciodată, vor fi sfințite de Bobotează. Agheasma Mare se face o singură dată
Pregătiri pentru Bobotează la Constanţa. Voluntarii au început etichetarea sticlelor în care va fi împărţită apa sfinţită pe 6 ianuarie. Nu mai puţin de 300.000 vor ajunge la credincioşi.
Irina are 12 ani, iar în ultimii 4 ani a dat o mână de ajutor înainte de Bobotează. "Simt că pot să fac şi eu ceva şi imi place să socializez cu noi persoane. Simt că ajut pentru biserică şi că mă simt mai aproape de Dumnezeu". "Să lucreze şi ea pentru comunitate şi să înveţe să îl iubească pe Hristos", spune bunica fetiţei.
Anul acesta voluntarii au muncă grea. Sunt cu 100.000 de sticle mai multe ca anul trecut. 300.000 de peturi vor fi etichetate şi umplute cu aghiasma mare, mai multe ca niciodată. Astfel, 150 de tone vor fi sfinţite. "Suntem din Constanţa şi am venit să dau o mână de ajutor. E o binecuvântare în episcopia noastră, în judeţul Constanţa. Cu ajutorul lui Dumnezeu poate le terminăm, în fiecare an am terminat. E al doilea sac, dacă ne ajută Dumnezeu facem 10 saci de fiecare".
Toată treaba trebuie terminată până pe 4 ianuarie. În ajunul Bobotezei apa sfinţită va fi pusă în sticlele etichetate astăzi, iar pe şase ianuarie va fi împărţită credincioşilor. "Într-un bax sunt în jur 242 de sticle şi se etichetează cam 100 de baxuri pe zi. Dimineaţa suntem mai activi. Sunt 300.000, adică e toată populaţia Constanţei care ia. E ceva mai deosebit, e o provocare".
Credincioșii obişnuiesc să bea din agheasma mare în fiecare zi până pe 14 ianuarie, pe stomacul gol. Spre deosebire de Agheasma mică, care poate fi sfințită la orice altă slujbă de pe parcursul anului, Agheasma Mare se face o singură dată pe an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰