Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Contestata reformă a pensiilor a fost adoptată de senatul francez. Urmează votul în Adunarea Naţională. Furia oamenilor, de nestăpânit

Contestata reformă a pensiilor a fost adoptată de senatul francez, informează AFP, citat de Agerpres. Proiectul emblematic al preşedintelui Emmanuel Macron a generat greve şi demonstraţii săptămâni la rând, sute de mii de oameni ieşind în stradă în a şaptea zi de acţiune împotriva reformei şi a creşterii vârstei legale de pensionare de la 62 la 64 de ani. 

De la 12.03.2023, 08:55
WhatsApp
Vezi și:

Premierul Elisabeth Borne nu şi-a ascuns satisfacţia după acest prim succes legislativ real, la începutul unei săptămâni decisive în care guvernul speră să vadă această reformă adoptată definitiv după un curs parlamentar haotic. "S-a făcut un pas important", a salutat imediat ea într-o declaraţie pentru AFP, convinsă că "există o majoritate" în Parlament pentru adoptarea reformei.

Proiectul emblematic al celui de-al doilea mandat al preşedintelui Macron nu şi-a încheiat călătoria legislativă. Un vot crucial îl aşteaptă probabil joi în Adunarea Naţională, camera inferioară a parlamentului. Senatul şi-a încheiat cursa contra cronometru sâmbătă seara, cu o zi înaintea termenului stabilit, duminică la miezul nopţii, conform articolului din Constituţie la care guvernul a recurs pentru a limita timpul dezbaterilor legislative.

Sute de mii de oameni au ieşit în stradă în a şaptea zi de acţiune

În timp ce Senatul încheia examinarea reformei, sute de mii de oameni au ieşit în stradă în a şaptea zi de acţiune împotriva reformei şi a creşterii vârstei legale de pensionare de la 62 la 64 de ani. Ministerul de Interne a numărat 368.000 de manifestanţi în Franţa, dintre care 48.000 la Paris, mai puţin decât pe 16 februarie, zi care a mobilizat cel mai puţin de la începutul protestului din 19 ianuarie. Cifrele sunt în scădere semnificativă faţă de marţi, când 1,28 milioane de oameni au ieşit în stradă în Franţa, potrivit Ministerului de Interne.

Pe acelaşi subiect

La rândul său, sindicatul CGT a estimat că peste un milion de persoane au manifestat sâmbătă. Este cea mai mică cifră prezentată de sindicatul central de la începutul mişcării sociale, mai mică decât cei 1,3 milioane de manifestanţi din 16 februarie.

Francezii sunt, potrivit sondajelor, în cea mai mare parte ostili acestei reforme, considerând-o "nedreaptă", în special pentru femeile şi angajaţii cu locuri de muncă dificile.

Dezbateri furtunoase 

În februarie, avalanşa de amendamente depuse de alianţa de stânga NUPES a împiedicat Adunarea să se pronunţe asupra acestei reforme, contestată din toate părţile, fără a reuşi măcar să examineze articolul 7 care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

În Senat, unde partidul de stânga radical Franţa Nesupusă (La France insoumise, LFI) nu are membri aleşi, dezbaterile au fost mai furtunoase decât se aştepta. Pentru a grăbi discuţiile care s-au prelungit, ministrul Muncii a recurs la articolul 44.3 din Constituţie, care permite un vot unic pe întregul text fără a se supune la vot amendamentele la care guvernul se opune.

Acum este rândul Comisiei paritare mixte (CMP) să contribuie la un compromis asupra măsurilor pe care Adunarea şi Senatul nu le votează în aceiaşi termeni. Tabăra prezidenţială şi dreapta par să deţină control în această comisie.

Vineri, preşedintele Macron a spus că reforma pensiilor trebuie să se "termine" în Parlament, sugerând că nu exclude nimic, inclusiv recurgerea la articolul 49.3 din Constituţie, care permite adoptarea fără vot. Opoziţia ar putea recurge la o moţiune de cenzură, pentru a determina căderea guvernului. O singură moţiune a fost încununată cu succes în timpul celei de-a 5-a Republici, pe 5 octombrie 1962, determinând căderea guvernului premierului Georges Pompidou.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

franta reforma pensiilor protest
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025