Franța, paralizată din nou de o grevă generală. Francezii continuă să protesteze față de refoma pensiilor
Franţa este paralizată de grevă, în cea de-a cincea zi de mobilizare la nivel naţional. Nemulţumirea francezilor este legată de reforma pensiilor care prevede, printre altele, creşterea vârstei de pensionare cu doi ani şi majorarea perioadei de cotizare la 43 de ani.
Cele mai afectate de greva de astăzi sunt transporturile feroviare şi cele aeriene. Aeroportul Orly din Paris a anunţat că 30 la sută din zboruri sunt anulate. Şi aeroporturile din Marsilia, Toulouse, Nantes şi Montpellier vor fi direct afectate. Pe întreg teritoriul Franţei, traficul aerian va fi perturbat şi se vor înregistra întârzieri.
În urma evenimentelor de astăzi, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franța că sunt aşteptate perturbări ale circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar).
De asemenea, transportul public ar putea fi perturbat ca urmare a grevei şoferilor, precum şi din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstraţiilor planificate în oraşe. Autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum şi site-ul RATP: https://www.ratp.fr/, pentru detalii privind circulaţia din regiunea pariziană. Călătorii sunt rugaţi să consulte site-ul: https://www.parisaeroport.fr/, pentru eventuale anulări/întârzieri ale zborurilor.
Nu sunt excluse perturbări ale circulaţiei feriboturilor către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi către insula Corsica.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰