Donald Trump a exercitat presiuni asupra Departamentului Justiţiei, după alegerile din SUA, arată documentele unei comisii din Congres
Fostul preşedinte american Donald Trump a exercitat presiuni asupra unor oficiali din cadrul Departamentului Justiţiei pentru a constata că scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020 a fost marcat de fraude, arată documente publicate de o comisie parlamentară.
De Redactia Observator la 30.07.2021, 22:16"Doar spuneţi că scrutinul a fost marcat de corupţie şi lăsaţi restul în seama mea şi a congresmenilor republicani", i-a cerut Donald Trump pe 27 decembrie 2020, conform documentelor, lui Jeffrey Rosen, secretarul interimar al Justiţiei şi procuror general interimar în acel moment. Conţinutul conversaţiei a fost reconstituit pe baza declaraţiilor unor martori, iar documentele au fost publicate vineri de Comisia de Supraveghere din Camera Reprezentanţilor, potrivit agenţiei Associated Press.
Jeffrey Rosen devenise secretar interimar al Justiţiei în contextul demisiei lui William Barr. Înainte de a demisiona din funcţia de secretar al Justiţiei, William Barr îi transmisese lui Donald Trump că nu existau dovezi temeinice privind fraudarea scrutinului prezidenţial. În plus, mai multe instanţe judiciare statale respinseseră contestaţii privind derularea scrutinului.
Donald Trump a acuzat fraude electorale, la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020
"Declaraţiile arată că preşedintele Trump a cerut direct principalei agenţii de aplicare a legii să ia măsuri pentru a schimba rezultatul unui scrutin liber şi corect, în ultimele zile ale mandatului", a declarat politicianul democrat Carolyn Maloney, preşedintele Comisiei de Supraveghere din Camera Reprezentanţilor.
- Donald Trump anunță că dă în judecată Facebook, Twitter și Google pentru "cenzură ilegală,...
- CNN a publicat o înregistrare care arată cum Rudy Giuliani, avocatul lui Trump, a presat Ucraina să-l ancheteze pe...
- Donald Trump cere despăgubiri de 10 trilioane de dolari de la China, pentru modul în care a gestionat pandemia
O serie de email-uri dezvăluite luna trecută arată că Donald Trump şi aliaţii acestuia au exercitat o serie de presiuni asupra Departamentului Justiţiei pentru a investiga presupuse cazuri de fraude electorale produse în scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020. Donald Trump nu a recunoscut victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020 şi a denunţat fraude electorale.
sursa: Mediafax