Antena LIVE

Curs valutar

Putin: SUA se folosesc de Ucraina pentru a-şi menţine dominaţia globală şi a înfrânge Rusia

Război în Ucraina. Preşedintele Vladimir Putin a declarat că manevrele navale "Okean-2024" care au început marţi cu participarea Chinei sunt cele mai ample de la căderea Uniunii Sovietice, transmiţând un avertisment totodată SUA să nu încerce să devanseze Rusia în plan militar în Asia, relatează EFE şi Reuters, citate de Agerpre.s 

De la 10.09.2024, 18:32
WhatsApp
Galerie (4)
Putin: SUA se folosesc de Ucraina pentru a-şi menţine dominaţia globală şi a înfrânge Rusia Profimedia

"Pentru prima oară în ultimele trei decenii, desfăşurăm exerciţii de această amploare pe mare" din Mediterana până în Pacific, a declarat Putin într-un mesaj video adresat participanţilor la exerciţii, care - potrivit lui - vor testa pregătirea de luptă a unităţilor şi utilizarea armelor de înaltă precizie, inclusiv a noilor tipuri de armament.

Putin consideră exerciţiul naval cu China drept o încercare de a contracara SUA în Pacific

Potrivit lui, exerciţiile vor ţine seama şi de lecţiile învăţate în "operaţiunea militară specială" a Rusiei în Ucraina (aşa cum numeşte Moscova războiul pe care îl duce de peste doi ani şi jumătate în ţara vecină). "Acordăm o atenţie deosebită consolidării cooperării militare cu statele prietene", a declarat el la lansarea manevrelor.

Putin a precizat că marina şi forţele aeriene chineze participă la aceste manevre cu patru vase, trei nave de război şi una de aprovizionare, şi 15 avioane. El a indicat că marţi a început faza activă a manevrelor, în cursul căreia militarii vor efectua misiuni "cât mai apropiate de cele luptă", cu utilizarea armamentului de înaltă precizie.

Pe acelaşi subiect

Putin: SUA se folosesc de Ucraina pentru a-şi menţine dominaţia globală şi a înfrânge Rusia

Profimedia

Putin: SUA încearcă să îşi menţină dominaţia globală cu orice preţ, folosind Ucraina

"Astăzi, în contextul creşterii tensiunilor geopolitice în lume, acest lucru este deosebit de important. Vedem că Statele Unite ale Americii încearcă să îşi menţină dominaţia militară şi politică globală cu orice preţ", a afirmat Putin în discursul său de cinci minute, în care a menţionat SUA de cinci ori. "În acest scop, folosind Ucraina, încearcă să provoace o înfrângere strategică ţării noastre", a spus el.

În plus, Putin a afirmat că, sub pretextul unei presupuse ameninţări reprezentate de Rusia şi descurajării Chinei, "Statele Unite şi sateliţii lor îşi sporesc prezenţa militară în apropierea graniţelor de vest ale Rusiei, în regiunea arctică şi în regiunea Asia-Pacific". Putin a declarat că Rusia ar trebui să fie pregătită pentru orice evoluţie şi că va continua să îşi consolideze forţele navale, inclusiv componenta nucleară, în faţa a ceea ce el a descris ca fiind o cursă a înarmării condusă de Washington.

Liderul de la Kremlin a acuzat Washingtonul de "alterarea echilibrului de forţe" în regiunea Asia-Pacific, prin intenţia sa de a desfăşura rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, "provocând practic o cursă a înarmărilor şi ignorând securitatea aliaţilor săi europeni şi asiatici".

Statele Unite afirmă că alianţele lor în Pacific, precum parteneriatul AUKUS cu Marea Britanie şi Australia vizează aprofundarea cooperării militare pentru a promova stabilitatea regională. AUKUS a anunţat anul trecut un plan comun care ar urma să furnizeze Australiei submarine de atac cu propulsie nucleară de la începutul anilor 2030 pentru a contracara ambiţiile Chinei în regiunea Indo-Pacifică.

Începând de marţi, ruşii şi chinezii participă la manevrele navale "Okean-2024" în Marea Japoniei, în cadrul cărora îşi exersează, printre altele, apărarea apelor lor teritoriale. Potrivit Ministerului rus al Apărării, exerciţii navale strategice vor avea loc în apele oceanelor Pacific şi Arctic, precum şi în mările Mediterană, Baltică şi Caspică.

Peste 400 de nave, inclusiv submarine şi nave de sprijin, mai mult de 120 de avioane şi peste de 90.000 de militari vor participa la manevrele "Okean-2024", care vor dura până pe 16 septembrie. Codul "Okean" ("Ocean") a fost utilizat în perioada sovietică pentru a desemna exerciţiile desfăşurate de marina sovietică în 1970, 1975, 1977, 1983 şi 1985, care la acea vreme au fost cele mai mari din istorie.

Scopul acestor exerciţii este de a aprofunda "nivelul de coordonare strategică între armatele chineză şi rusă şi de a le spori capacitatea de a răspunde împreună ameninţărilor la adresa securităţii", a transmis luni agenţia de stat chineză Xinhua.

Putin: SUA se folosesc de Ucraina pentru a-şi menţine dominaţia globală şi a înfrânge Rusia

Profimedia

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina vladimir putin sua exercitiu china
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024