Antena LIVE

Curs valutar

Update

Război Rusia - Ucraina, ziua 160 LIVE TEXT. Rusia consideră că SUA sunt direct implicate în război, întrucât validează ţintele atacate de Kiev

Război Rusia - Ucraina, ziua 160. Forțele ucrainene au recucerit peste 40 de așezări în regiunea Herson, în timp ce Kievul încearcă să respingă trupele ruse într-o contraofensivă. Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse acum aproape şase luni, o navă încărcată cu 26.000 de tone de porumb a părăsit Odessa, pe Marea Neagră, cu destinaţia port Tripoli în Liban, conform cu un acord internaţional supervizat de ONU şi care vizează să atenueze criza alimentară mondială. Cu toate acestea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că este "prea devreme" să se bucure după reluarea exporturilor de cereale și că are trebui "să aşteptăm să vedem cum va funcţiona acordul şi dacă securitatea va fi cu adevărat garantată". 

De la 02.08.2022, 22:56
WhatsApp
Galerie (5)
Profimedia

UPDATE 22:55. Ucraina recucerește 53 de așezări în regiunea de sud

Armata ucraineană a recucerit 53 de așezări în regiunea de sud a Ucrainei, anunță autorități locale, potrivit Sky News, citat de Mediafax. Ucrainenii au recucerit 53 de așezări în regiunea sudică Herson, ocupată în majoritate de ruși, a declarat guvernatorul regional. Rusia a capturat numeroase teritorii din sudul Ucrainei în prima fază a războiului.

Ucraina încearcă în prezent să desfășoare o contraofensivă majoră pentru a recuceri terenuri. Ucrainenii folosesc arme cu rază lungă de acțiune de fabricație occidentală pentru a lovi liniile de aprovizionare rusești. „Până în prezent, 53 de așezări au fost confirmate ca fiind eliberate", a declarat guvernatorul interimar Dmytro Butriy. Cifra arată o creștere față de ziua de luni ceea ce înseamnă că ofensiva ucrainenilor are succes.

Pe acelaşi subiect

UPDATE 20:42. Prima navă cu cereale ucrainene a ajuns în largul coastelor Turciei

Prima încărcătură autorizată de cereale ucrainene de la începutul războiului, pe 24 februarie, a ajuns marţi seară la Istanbul, relatează AFP, citat de Agerpres. Plecat de la Odessa, în sudul Ucrainei, luni dimineaţă, cu 26.000 de tone de porumb cu destinaţia Liban, Razoni, un cargo sub pavilionul Sierra-Leone, urmează să petreacă noaptea la ancoră în largul coastelor Turciei şi va fi inspectat miercuri dimineaţă de o echipă internaţională la intrarea în Bosfor, a precizat Ministerul turc al Apărării.

Este primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi sub egida ONU, pentru a debloca porturile ucrainene şi a uşura presiunea asupra pieţelor agricole. Potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului, nava, de 186 de metri lungime, a ajuns la o distanţă la care putea fi zărită de pe coastă înainte de ora locală 19.00 (16.00 GMT).

Potrivit Ministerului Apărării, nava era aşteptată la "intrarea în Bosfor în jurul orei 21.00" (18.00 GMT). Inspecţia, solicitată de Moscova, care voia să se asigure de natura încărcăturii, va fi "efectuată de o delegaţie formată din reprezentanţi turci, ruşi, ucraineni şi ai ONU, apoi Rezoni îşi va continua drumul", a declarat miercuri presei amiralul turc Ozcab Altunbulak, şeful Centrului de coordonare comun (CCC), care supervizează operaţiunile.

UPDATE 18:33. Procurorul general al Ucrainei: "Prizonierii ucraineni de la Olenivka ar fi putut fi ucişi cu arme termobarice şi nicidecum cu HIMARS"

Clădirea din penitenciarul Olenivka din regiunea Doneţk (estul Ucrainei), unde ocupanţii ruşi şi acoliţii lor separatişti deţineau mai multe sute pe prizonieri de război ucraineni, ar fi putut fi distrusă cu arme termobarice, după cum susţin o serie de experţi, şi nicidecum cu rachete HIMARS, a declarat marţi procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, citat de agenţiile de presă Unian şi Delo, potrivit Agerpres. "Armele termobarice sunt mijlocul prin care au fost ucişi zecile de prizonieri ucraineni, relevă concluziile preliminare ale unor experţi internaţionali", a afirmat Kostin.

Experţii internaţionali sunt siguri ca acesta nu este un atac cu rachetă, a subliniat procurorul general al Ucrainei, fără să le precizeze identitatea, adăugând că primeşte la fiecare trei ore informaţii despre masacrul comis în închisoarea Olenivka. El a spus că unele proceduri ale anchetei au început deja, dar că această investigaţie este mult mai complexă. "Prioritar este acum, din punctul meu de vedere, să demascăm propaganda şi dezinformarea rusă despre un presupus atac ucrainean cu rachete de tipul HIMARS, ceea ce afirmă ei în prezent", a subliniat Andrii Kostin.

"Dar vreau să reiterez că avem deja concluziile preliminare ale unor experţi internaţionali că acesta (masacrul de la Olenivka) a fost rezultatul folosirii armelor termobarice, utilizate de ţara agresoare", a rezumat procurorul general, recunoscând că vor fi dificil de găsit persoanele concrete care au comis această crimă abominabilă. În noaptea spre 29 iulie a.c., o explozie s-a produs în închisoarea Olenivka din regiunea Doneţk, aflată în prezent sub controlul separatiştilor proruşi. În urma deflagraţiei a fost distrusă clădirea în care se aflau prizonieri de război ucraineni, dintre care mulţi foşti combatanţi de la oţelăria Azovstal din Mariupol.

Imediat după explozie, Rusia a acuzat forţele armate ucrainene de bombardarea închisorii. Potrivit părţii ruse, peste 50 de prizonieri ucraineni au fost ucişi, dar numărul celor răniţi este necunoscut, notează marţi Unian. Unele media au evocat peste 130 de răniţi. Kievul a calificat deflagraţia de la Olenivka drept un act terorist comis de către forţele ruse cu scopul de a ascunde crime de război, de a discredita forţele armate ucrainene şi de a perturba livrările de arme occidentale.

UPDATE 17:16. Rusia avertizează că acordul privind exportul de cereale ucrainene poate eşua dacă nu va fi aplicat întregul pachet

Rusia a avertizat marţi Occidentul că neaplicarea componentei acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor ruseşti, care conform acestei înţelegeri trebuie să se desfăşoare în paralel cu exportul cerealelor ucrainene, ar putea avea ca efect un eşec al întregului acord, relatează agenţiile EFE şi DPA, citate de Agerpres. ''Doresc să subliniez că acordurile convenite la Istanbul sunt un pachet. Prin urmare, avertizăm împotriva oricărei încercări de a complica sau de a nu respecta a doua parte a pachetului'', a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Ea a făcut astfel referire la partea a doua acordului convenit de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU, ce prevede relaxarea unor sancţiuni occidentale, astfel încât şi Moscova să-şi poată relua exporturile de cereale şi îngrăşăminte. Prima parte a acordului se referă la înlăturarea blocadei ruseşti care a împiedicat exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu, iar exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, deşi nu sunt vizate direct de sancţiunile occidentale impuse Moscovei după agresiunea asupra Ucrainei, au fost de asemenea împiedicate, ca urmare a suspendării schimburilor bancare şi financiare, rezultată din aceste sancţiuni.

UPDATE 16:06. Zelenski şi Stoltenberg discută despre sprijinul militar suplimentar pe care NATO îl va oferi Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au purtat o convorbire telefonică, marţi, cu privire sprijinul militar suplimentar pe care alianţa îl va oferi Kievului, relatează CNN, citat de news.ro. ”Am purtat o convorbire benefică cu preşedintele (n.r. Zelenski) privind priorităţile pentru sprijinul militar”, a scris Jens Stoltenberg pe Twitter, marţi.

”Este vital ca NATO şi Aliaţii să ofere şi mai multă asistenţă Ucrainei, şi mai repede”, a adăugat el.  Preşedinţia ucraineană a reiterat declaraţiile lui Stoltenberg, cerând aliaţilor Ucrainei să trimită sprijin militar într-un ritm mai rapid. ”Preşedintele Ucrainei l-a informat separat pe Jens Stoltenberg despre situaţia de pe câmpul de luptă şi despre necesitatea ca Ucraina să primească rapid mai multe arme grele de la statele membre NATO pentru a respinge cu succes atacurile ruseşti şi a trece la o nouă contraofensivă”, a afirmat liderul ucrainean, marţi, într-un comunicat.

UPDATE 16:04. Rusia acuză SUA că sunt implicate direct în război pentru că aprobă ţintele HIMARS

Rusia a estimat marţi că Statele Unite sunt direct implicate în conflictul din Ucraina, întrucât informaţiile despre amplasarea trupelor ruse obţinute de SUA prin mijloacele de spionaj militar sunt transmise armatei ucrainene şi de asemenea SUA validează şi coordonează atacurile ucrainene asupra acestor ţinte, relatează Reuters, citat de Agerpres. Într-o declaraţie postată pe Telegram, Ministerul rus al Apărării acuză SUA că aprobă ţintele atacate de armata ucraineană cu ajutorul rachetelor lansate de sistemele americane HIMARS.

Ministerul rus notează de asemenea că directorul adjunct al serviciilor de informaţii ucrainene, Vadim Skibiţki, a recunoscut în ziarul britanic The Telegraph că Washingtonul coordonează atacurile cu rachete HIMARS. "Toate acestea dovedesc în mod incontestabil că Washingtonul, contrar a ceea ce pretind Casa Albă şi Pentagonul, este direct implicat în conflictul din Ucraina", menţionează Ministerul rus al Apărării. Ajutorul militar american oferit Ucrainei de când a început agresiunea rusă a ajuns la circa 8 miliarde de dolari, odată cu un nou pachet de 550 de milioane de dolari anunţat luni de Washington, care include şi muniţii pentru lansatoarele multiple de rachete HIMARS.

Ghidate prin GPS şi având o rază de acţiune de 80 de kilometri, aceste rachete au permis armatei ucrainene să lovească ţinte ruseşti mult în spatele liniei frontului, diminuând astfel din superioritatea artileriei ruseşti. SUA au transferat Ucrainei până în prezent circa 12 lansatoare HIMARS. Ministrul rus al Apărării, Seghei Şoigu, a susţinut marţi că armata rusă ar fi distrus şase astfel de sisteme, declaraţie neconfirmată de vreo altă sursă.

UPDATE 14:55. Rusia consideră vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan o "provocare" şi susţine China

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, marţi, că vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, care pare a fi iminentă, este o "provocare", Moscova subliniind că susţine poziţia Chinei.

Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan este o "provocare" şi are rolul de a exercita presiuni asupra Chinei, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, citată de agenţia Reuters. Rusia susţine principiul "o singură Chină" şi se opune independenţei Taiwanului "sub orice formă", a subliniat Zaharova. Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, se află în turneu în Asia. Oficialul american a părăsit marţi Malaysia şi se îndreaptă spre Taiwan.

China a avertizat cu o ripostă dură dacă Nancy Pelosi va merge în Taiwan. Statele Unite nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, iar preşedintele Joseph Biden i-a transmis săptămâna trecută omologului său chinez, Xi Jinping, că Statele Unite respectă în continuare principiul "o singură Chină".

În acelaşi timp, Statele Unite au anunţat angajamentul de a oferi asistenţă militară Taiwanului pentru a contracara o eventuală invazie chineză.

UPDATE 14:50. Curtea Supremă a Rusiei desemnează Regimentul Azov drept grup ”terorist”

Curtea Supremă a Rusiei a desemnat, marţi, Regimentul Azov din Ucraina drept grup terorist, relatează Reuters. Mai multe detalii, aici

Regimentul Azov, care are rădăcini de extremă dreaptă şi ultranaţionaliste, a fost una dintre cele mai proeminente formaţiuni militare ucrainene din lupta Ucrainei împotriva Rusiei în estul ţării. Rusia a citat în repetate rânduri Regimentul Azov atunci când declara că Ucraina este controlată de ”fascişti”.

UPDATE 14:00. ISW: Moscova, responsabilă de uciderea a 53 de prizonieri de război în Olenivka

Forțele rusești sunt responsabile de uciderea a 53 de prizonieri de război în Olenivka, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), citat de Sky News. ISW vine cu dovezi clare care arată că „atacul nu a fost condus de Kiev”, ci țintit pe distrugerea cu precizie a închisorii.

Doi oficiali americani au confirmat luni, sub protecția anonimatului, pentru Politico, că la locul închisorii nu au fost găsite urme de sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) furnizate de SUA, cel mai precis sistem de artilerie din Ucraina.

Kremlinul susține că Ucraina a tras cu HIMARS și rachete ghidate de precizie pentru a ucide prizonieri de război ucraineni și pentru a descuraja transfugii ucraineni.

Cu toate acestea, imaginile din satelit și alte imagini de la fața locului indică faptul că atacul a avariat doar o singură clădire, nu a prăbușit pereții acelei clădiri și nu a lăsat niciun crater de obuz în apropiere, ceea ce sugerează foarte clar că distrugerea închisorii a fost rezultatul fie al unei lovituri de precizie, fie al unui explozibil sau al unui dispozitiv incendiar plantat în interior. Un oficial american a declarat pentru Politico că „dovezile au arătat că atacul nu a fost condus de Kiev”. Dacă Ucraina ar fi folosit altceva decât HIMARS pentru a efectua atacul, acesta ar fi lăsat aproape sigur pagube colaterale în jurul unității, inclusiv cratere și alte clădiri avariate. Având în vedere evaluarea SUA potrivit căreia HIMARS nu au fost folosite în atac, institutul a apreciat că Rusia este responsabilă pentru acest atac asupra prizonierilor de război ucraineni, încălcând astfel Convențiile de la Geneva.

ISW a constatat, de asemenea, că forțele rusești ar fi deplasat mai multe trupe din nordul regiunii Donețk pentru a sprijini pozițiile defensive din sudul Ucrainei.

UPDATE 14:16. Medvedev: Georgia și Kazahstan sunt creații artificiale. Mesajul fostului lider rus a fost șters

„Georgia și Kazahstan sunt creații artificiale”, potrivit unui mesaj care a apărut, luni, pe contul de VKontakte al fostului președinte rus, Dmitri Medvedev. Ulterior, postarea a fost ștearsă, iar actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse a declarat că cineva i-a spart contul de social media, scrie The Moscow Times. 

Mai multe detalii, aici

UPDATE 13:45. Producţia zilnică de gaze naturale a Gazprom a scăzut la cel mai mic nivel din 2008

Gazprom a înregistrat o scădere a producţiei zilnice de gaze naturale la cel mai mic nivel din 2008, potrivit unui calcul Bloomberg publicat luni, relatează Mediafax. Scăderea producţiei a survenit pe măsură ce Rusia a încetinit fluxurile de gaze către Europa, invocând provocările tehnice generate de sancţiunile occidentale, a raportat Insider.

Producţia Gazprom în iulie a fost de 774 de milioane de metri cubi pe zi — cu 14% mai mică decât în ​​iunie, conform calculelor Bloomberg. Producţia companiei din acest an până în prezent este cu 12% mai mică decât în ​​aceeaşi perioadă din 2021. În general, exporturile Gazprom din iulie către ţările din afara fostei Uniuni Sovietice au scăzut cu aproximativ un sfert, chiar dacă aprovizionarea zilnică către China a crescut constant, potrivit Bloomberg.

Europa depinde de Rusia pentru 40% din nevoile sale de gaze naturale, cum ar fi gătitul în case şi aprinderea centralelor electrice. Întrucât Rusia este un furnizor important de gaze naturale pentru Europa, criza gazelor naturale a făcut ca preţurile să crească în acest an, sprijinind, la rândul său, cuferele Kremlinului. De când a invadat Ucraina pe 24 februarie, veniturile Rusiei din exporturile de petrol şi gaze către Europa s-au dublat faţă de media din ultimii ani, a scris Agenţia Internaţională pentru Energie pe 18 iulie. În timp ce iarna viitoare va fi o provocare pentru Europa, economia rusă este cea care va fi „cel mai rănită” pe termen lung de dinamica în schimbare a lanţurilor de aprovizionare cu gaze naturale, a constatat o analiză a Universităţii Yale.

Asta pentru că „importanţa exporturilor de mărfuri către Rusia depăşeşte cu mult importanţa exporturilor ruseşti de mărfuri către restul lumii”, au scris cercetătorii de la Yale în analiza publicată pe 20 iulie. Uniunea Europeană a fost de acord să stopeze aproape toate importurile de petrol din Rusia până la sfârşitul acestui an şi a declarat că va reduce importurile de cărbune începând cu jumătatea lunii august. Ţările europene, printre care Germania şi Italia, lucrează, de asemenea, pentru a renunţa la gazul rusesc. Pentru a atenua impactul vânzărilor mai scăzute de energie către Europa, preşedintele rus Vladimir Putin direcţionează exporturile de energie ale Rusiei către alte pieţe, cum ar fi Asia, dar cu reduceri semnificative.

UPDATE 12:44. Rusia susține că a distrus șase sisteme de rachete fabricate din SUA

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat că şase sisteme de rachete HIMARS fabricate în SUA au fost distruse de la începutul invaziei în Ucraina. 

Armele cu rază lungă de acțiune au fost donate de SUA în ultimele săptămâni și au reprezentat o îmbunătățire a armamentului Ucrainei.

Şoigu a mai spus că Rusia a distrus cinci lansatoare de rachete Harpoon anti-navă şi 33 de obuziere M777. Sky News relatează că nu poate verifica acuratețea acestor informații. 

UPDATE 12:11. Explozii în Nikolaev

Peste noapte s-au auzit explozii în orașul Nikolaev din sudul Ucrainei.

Potrivit viceministrului Afacerilor Externe, Emine Dzhaparova, un cămin, două magazine alimentare, două clădiri cu mai multe etaje, o clinică medicală și o școală au fost avariate.

Oficialul a publicat pe Twitter și imagini care arată amploarea distrugerilor.

UPDATE 11:14. „Lumea este la doar un pas greşit distanță de anihilarea nucleară”, avertizează secretarul general ONU

Antonio Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a avertizat că umanitatea este la un pas de un război nuclear devastator şi că lumea se află în cel mai mare pericol din timpul Războiului Rece încoace, potrivit BBC.

„Am fost extraordinar de norocoși până acum”, a spus Antonio Guterres.

Mai multe detalii, aici

UPDATE 10:55. Prima navă care transportă cereale ucrainene se îndreaptă spre apele turcești

Prima navă care transportă cereale din Ucraina prin Marea Neagră de la invadarea Rusiei în urmă cu cinci luni a părăsit portul Odessa și se îndreaptă spre Turcia. Nava va acosta la Istanbul înainte de a-și continua drumul spre Liban, potrivit Sky News.

Nava cu cereale ucrainene se îndreaptă spre apele turcești. Va acosta la Istanbul, unde va fi verificată de oficiali din partea ONU, Turcia, Rusia și Ucraina. Verificările fac parte din acordul negociat de Turcia și ONU, care s-a dovedit a fi un progres diplomatic rar în conflictul dintre Rusia și Ucraina.

Nava Razoni, sub pavilion Sierra Leone, se va îndrepta spre Liban după ce va trece prin strâmtoarea Bosfor din Turcia. Aceasta transportă 26.527 de tone de porumb.

Organizația Națiunilor Unite a avertizat asupra riscului de foamete multiplă în acest an, în condițiile în care războiul din Ucraina a afectat puternic rezervele de alimente.

UPDATE 9:55. Peste 12.000 de ucraineni au intrat, luni, în România

Poliţia de Frontieră anunţă că 185.880 de persoane au intrat în România luni, dintre care 12.068 de cetăţeni ucraineni. Numărul celor din urmă este în scădere faţă de ziua anterioară.

"În data de 01.08.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 357.900 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 98.200 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost 185.880 de persoane, dintre care 12.068 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 8,4% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 01.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.778.478 cetăţeni ucraineni", a transmis, marţi, Poliţia de Frontieră.

Conform sursei citate, controlul de frontieră la intrarea în România se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere. De asemenea, în punctele de trecere şi la "frontiera verde", poliţiştii de frontieră au constatat 58 de fapte ilegale (36 de infracţiuni şi 22 de  contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 34.500 de lei. Totodată, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 85.400 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea 39 cetăţeni români din diferite motive legale.

UPDATE 8:45. Ucraina investighează 752 de cazuri de trădare

Serviciul de securitate de stat al Ucrainei anunță că investighează 752 de cazuri de trădare și colaborare. Cele mai multe cazuri ar fi fost documentate în regiunile Luhansk, Donețk, Zaporizhzhia și Herson, relatează The Guardian.

Procuratura generală a Ucrainei a emis, de asemenea, o declarație: "O anchetă este în desfășurare asupra a peste 600 de angajați ai parchetului care au trecut granița după 24 februarie 2022. Munca de detectare a trădătorilor în timpul războiului este o chestiune de securitate a statului nostru”.

Biroul a adăugat că cinci procurori și trei funcționari publici au fost raportați până acum cu suspiciuni.

De asemenea, Ucraina a deschis 1.451 de proceduri penale, care investighează infracțiuni împotriva copiilor, a declarat procurorul general adjunct Igor Mustetsa. Cel puțin 668 dintre procedurile deschise implică violență împotriva copiilor și includ răni, omor și violență sexuală. Alte 777 de cazuri se referă la atacuri asupra facilităților care privesc copiii, a adăugat Mustetsa.

UPDATE 7:50. Microbuz atacat lângă Herson. Trei oameni au murit, susțin autoritățile ucrainene

Trei persoane au fost ucise de bombardamentele rusești în timp ce evacuau într-un microbuz, informează armata ucraineană, potrivit The Guardian. Microbuzul transporta șapte persoane care fugeau din satul Starosillia, ocupat temporar, din regiunea Herson.

Cei care au supraviețuit atacului au fost internați în spital, potrivit rapoartelor din presa locală.

Zelenski spune că "este prea devreme" să se bucure, după reluarea exporturilor de cereale din portul Odessa

Preşedintele ucrainean afirmă că este "prea devreme" să se bucure după reluarea exporturilor de cereale ucrainene din portul Odessa. "În momentul de faţă, este prea devreme să tragem concluziile şi să facem previziuni", a declarat Volodimir Zelenski într-un mesaj video, pe Facebook.

"Să aşteptăm să vedem cu va funcţiona acordul şi dacă securitatea va fi cu adevărat garantată". 

Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse acum aproape şase luni, o navă încărcată cu 26.000 de tone de porumb a părăsit Odessa, pe Marea Neagră, cu destinaţia port Tripoli în Liban, conform cu un acord internaţional supervizat de ONU şi care vizează să atenueze criza alimentară mondială.

"Portul a redevenit operaţional, exporturile au fost reluate, putem spune că este un prim semnal pozitiv că vom reuşi să stopăm criza alimentară mondială. Este responsabilitatea partenerilor noştri, în special a Naţiunilor Unite şi a Turciei", a insistat preşedintele ucrainean. 

Ucraina şi Rusia au semnat la 22 iulie, la Istanbul, cu ONU şi Turcia, un acord pentru a debloca exporturile de cereale în faţa riscului de foamete în lume. Cei doi beligenranţi au parafat două texte identice dar separate, la solicitarea ucrainenilor care refuză să semneze cu ruşii. A doua zi după încheierea acordului, atacuri ruseşti au vizat portul Odessa. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

armata export cereale odessa rusia ucraina vladimir putin volodimir zelenski
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024