Româncă moartă și copiii ei răniți grav într-un accident în Italia
O româncă a murit, iar copiii ei au fost răniți grav într-un accident produs în Italia.
De Cristi Ioniţă la 15.08.2020, 10:04- Tragedia s-a petrecut într-o localitate din apropiere de Napoli.
Tragedia s-a produs în Castel Volturno, oraș cu circa 24.000 de locuitori din provincia Caserta, regiunea Campania.
Conform Il Fatto Vesuviano, mașina în care se afla românca și cei doi copii ai ei s-a izbit violent, într-o intersecție, de un autoturism condus de un cetățean italian.
Impactul a fost atât de violent încât pompierii ajunși la fața locului au fost obligați să intervină pentru a descarcera cele patru victime.
Din păcate, pentru româncă nu s-a mai putut face nimic.
Copiii ei, de 3 și, respectiv, 6 ani au suferit răni grave și au fost transportați la un spital din Napoli.
Șoferul italian a suferit și el răni grave și a ajuns la spital.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.