Top 3 cele mai infidele zodii
Top 3 cele mai infidele zodii din horoscop. Este nevoie de multă încredere pentru a clădi o relaţie trainică, dar câteva zodii par să profite de aproape toate ocaziile pentru a călca strâmb. Iată care sunt nativii predispuşi să înşele şi să distrugă relaţii prin infidelitatea lor.
De Redactia Observator la 13.01.2022, 14:22În dragoste, la fel ca în toate celelalte aspecte ale vieţii, există zodii care se remarcă şi prin comportamente mai puţin lăudabile. Astrologii au analizat trăsăturile definitorii ale fiecărei zodii în parte, dar şi modul în care nativii reacţionează în diferite situaţii, realizând un top al celor mai infideli parteneri.
"Aventurierii" horoscopului nu trebuie să se simtă vizaţi: nu toţi nativii ajung să înşele şi să destrame relaţii. În schimb, pot folosi această ocazie pentru a înlătura orice brumă de îndoială care s-ar fi putut strecura în inima persoanei iubite. Nu uitaţi, comunicarea este cheia succesului în dragoste!
Horoscop. Top 3 cele mai infidele zodii
Iată care sunt nativii predispuşi să înşele şi să distrugă relaţii prin infidelitatea lor.
1. Capricorn
Nativii zodiei Capricorn ocupă primul loc în topul celor mai infidele zodii, spun astrologii. Deşi sunt înzestraţi cu multe calităţi alese, carismatici şi orientaţi spre succes profesional, aceştia tind să neglijeze emoţiile celor din jur şi să-şi îndeplinească toate dorinţele, oricât de egoiste ar fi ele. Relaţiile şi romantismul nu sunt pe lista lor de puncte forte, aşa că ar fi bine să lucreze mai mult în acest sens pentru a nu îndepărta definitiv persoana iubită. În plus, Capricornii sunt predispuşi să repete greşelile din trecut, deci o discuţie sinceră, în oglindă, sau o pagină de jurnal pe care să îşi aştearnă gândurile i-ar putea ajuta să stabilească priorităţile pe termen lung.
Citeşte aici: Cum va arăta 2022 pentru fiecare zodie în parte
2. Gemeni
Nativii zodiei Gemeni nu au cea mai bună reputaţie tocmai din cauza tendinţei de a de răzgândi în permanenţă. Nici în dragoste nu fac o excepţie, iar deciziile impulsive pot pune astfel capăt unor frumoase poveşti de iubire. Natura duală a zodiei influenţează nativii să caute mereu în jur alternative, iar pentru că se plictisesc repede ar putea ajunge în braţele persoanei greşite chiar dacă vor regreta mai târziu. Astrologii le recomandă să gestioneze cu atenţie momentele în care se simt înclinaţi să înfiripe o idilă în afara relaţiei şi să aibă discuţii sănătoase cu partenerul pentru a stabili care sunt limitele peste care nu trebuie sub nicio formă să treacă.
Citeşte aici: Top 3 zodii care îşi schimbă complet viaţa în 2022. Nativii care se vor umple de bani!
3. Vărsător
Pentru Vărsători, viaţa arată deseori ca un vis frumos, unde dorinţele trebuie să devină realitate. Cel puţin aşa îşi închipuie ei, spun astrologii, care avertizează nativii că o doză de realism e fix ceea ce le trebuie. În dragoste, pasiunea este cuvântul-cheie, iar atunci când flacăra iubirii pâlpâie sau pare să lumineze cu mai puţină intensitate, Vărsătorii au tendinţa să caute cu privirea o nouă iubire ca-n filme. Aceştia trebuie să conştientizeze că nu pot trăi mereu conduşi de instinct şi emoţii şi să se ancoreze puternic în prezent atunci când se simt nehotărâţi pe plan amoros. Relaţia actuală nu trebuie destrămată dintr-un simplu capriciu pe care l-ar putea regreta amarnic în viitor.