Primarul din Călineşti care i-a cerut unei tinere relaţii intime în schimbul angajării a fost reținut
Primarul din Călineşti, judeţul Argeş, Mihai Georgescu, a fost reţinut pentru folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual după ce ar fi pretins favoruri sexuale unei angajate pentru a o muta pe altă funcţie. Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că filiala liberală va strânge semnături pentru a fi organizat un referendum de demitere a edilului PSD.
De Redactia Observator la 27.06.2022, 17:53"În ziua de 27 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, conform art. 299 din Codul penal, şi au reţinut un bărbat de 53 de ani, din Călineşti. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, bărbatul în cauză, având calitatea de funcţionar public, profitând de situaţia de autoritate asupra victimei, precum şi în scopul angajării pe o altă funcţie, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unei angajate aflată în subordine", a anunţat Poliţia Judeţeană Argeş.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie dispuse măsuri preventive.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat că filiala PNL va strânge semnături în vederea demiterii primarului Mihai Georgescu (PSD).
"PNL Arges va demara o strângere de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea primarului care nu vrea să renunţe la funcţie, deşi este acuzat de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual!! Primarul PSD din Călineşti, Mihai Georgescu, reţinut, sub acuzaţia de săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual!!", a scris Gorghiu pe Facebook.
- Primarul din Călineşti care i-a cerut unei tinere relaţii intime în schimbul angajării a fost reținut
- ''A văzut că-i merge treaba.'' Primar din Gorj în arest, după ce a fost acuzat că face angajări pe bază de...
- "Vreau să fiu cu tine o oră, două". Primarul care i-ar fi făcut nepoatei de 21 de ani o ofertă indecentă pentru...
PNL Argeș va strânge semnături pentru demiterea primarului Georgescu
Ea a adăugat că le va sprijini pe femeile aflate în situaţii similare.
"Câte fete oare nu au fost abuzate cu manipulări de genul «Eu am ce vreau, am pe cine vreau!... Nu înţelegi viaţa, fata mea!»? Şi câte oare dintre ele au rămas marcate pe viaţă? Ce minte bolnavă să ai ca să-ţi convingi angajata că normalitate la locul de muncă pentru o femeie înseamnă să livreze şi servicii sexuale?!
Rog orice persoană care a fost subiectul unei mizerii similare să mă sesizeze. Să îndrăznească să spună public ce i s-a întâmplat! Să nu credeţi că ce a făcut domnişoara de la Călineşti e uşor, să iasă public şi să spună «da, am fost hărţuită!». Şi o felicit pentru curaj!! Şi asigur orice fată, orice femeie, care va sesiza un astfel de abuz că voi fi o voce pentru ea!", a conchis Alina Gorghiu.