Cel mai bătrân câine din lume a murit. Pebbles ajunsese la vârsta de 22 de ani
Pebbles, cel mai bătrân câine din lume, a murit la începutul acestei săptămâni, la vârsta de 22 de ani, în sud-estul Statelor Unite, a anunţat miercuri Cartea Recordurilor Mondiale Guinness pe site-ul său, informează AFP.
De Redactia Observator la 07.10.2022, 09:48- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
"Pebbles, cel mai bătrân câine din lume, a murit, din păcate, în mod natural şi în pace, la ea acasă, înconjurată de familia sa", au scris stăpânii ei pe Instagram.
Femela din familia foxterierilor a fost hrănită cu hrană pentru pisici de către stăpânii ei începând din 2012, ceea ce ar fi putut contribui la longevitatea ei, notează AFP.
Pebbles a adus pe lume 32 de căţeluşi
Câinele s-a născut la data de 28 martie 2000 în Long Island, New York, şi a trăit mare parte din viaţă în statul Carolina de Sud. În pofida staturii sale mici şi a greutăţii de doar 2 kilograme, ea a dat naştere de-a lungul vieţii la 32 de căţei, relatează agerpres.ro.
Pebbles a fost desemnată cel mai bătrân câine din lume în mai 2022, în timpul unei vizite a experţilor de la Cartea Recordurilor Mondiale Guinness, o veritabilă instituţie care înregistrează recorduri în toate domeniile. Potrivit proprietarei ei, Julie Gregory, secretul sănătăţii lui Pebbles a constat în îngrijirea "cu cea mai mare atenţie" de care a avut parte.
Pebbles, pasionată de muzică country, a murit cu cinci luni înainte de a împlini 23 de ani.