Născută prematur și înfometată, s-a stins la doar 6 zile după ce a venit pe lume. Cazul micuței Giulia cutremură Italia
Cazul sfâșietor al micuței Giulei, o fetiță născută prematur care s-a stins la doar șase zile după ce a fost adusă pe lume, în Burgos, provincia Sassari, cutremură Italia. Tragedia s-a produs anul trecut, însă acum, după finalizarea anchetei privind moartea micuței, patru persoane au fost puse sub acuzare. Este vorba despre mama, mătușa, dar și buncii fetiței, scrie portalul italian Leggo.
De Redactia Observator la 17.03.2023, 13:23Micuța Giulia s-a născut prematur, între a 32-a și a 34-a săptămână de sarcină. Copila a fost adusă pe lume acasă, fără nicio asistență medicală și ar fi avut nevoie de ajutor. Însă nimeni nu a făcut nimic pentru bietul copil, nici măcar propria sa mamă. Drept urmare, fetița s-a stins la numai șase zile de la naștere, în luna iunie a anului trecut.
Acum, după finalizarea cercetărilor, patru persoane au fost puse sub acuzare. Este vorba despre mama copilei, Maria Giovanna Piredda, în vârstă de 29 de ani, mătușa Rosa și bunicii Maria Giuseppa Urrazza și Francesco Piredda.
Înfometată până la moarte
Indiferența față de Giulia a început încă de când aceasta era în pântece: mama ei nu a făcut niciodată vreo vizită la medic sau terapii care să o ajute pe micuță să supraviețuiască. Copila a fost născută acasă, fără nicio asistență medicală, poate pentru a ascunde o sarcină nedorită.
- S-au reunit în ceruri. O mamă de 23 de ani a murit subit, la un an după ce şi-a pierdut bebeluşul. Fusese...
- Motivul sfâșietor din spatele bucuriei unui tată, după ce a câștigat 40.000 de euro la loto: "Îmi permit să...
- Un bebeluş de două luni din Iaşi, internat la Terapie Intensivă. Afecţiunea de care suferă cel mai mic pacient...
Membrii familiei ei au fost cei care au tăiat cordonul ombilical al fetiței, lăsată apoi fără hrană sau îngrijiri medicale. Giulia a murit de foame, din cauza stresului respirator, cu ulcerații și inflamații ale buricului, după cum au arătat examenele medicale efectuate post-mortem.
Ancheta a dezvăluit că abia după șase zile de la naștere, bunicii au cerut ajutor medical. Era însă deja prea târziu.