Antena LIVE

Curs valutar

Un bărbat din UK a încercat să răpească un băiețel de 8 ani, chiar de lângă mama sa. Cum a reuşit femeia să-şi protejeze copilul

O mamă din Marea Britanie a trecut prin cele mai negre clipe, după ce un bărbat a încercat să-i răpească copilul, în plină stradă.

De la 10.03.2023, 09:23
WhatsApp
Un bărbat din UK a încercat să răpească un băiețel de 8 ani, chiar de lângă mama sa Profimedia

Femeia își ducea băiețelul de opt ani la școală, când un individ a coborât dintr-o mașină, în mijlocul străzii, și încercat să-l smulgă pe copil de lângă aceasta, relatează Mirror.

Bărbatul a fugit de la fața locului, după ce mama a început să țipe

Femeia mergea pe trotuar, alături de fiul ei și un alt copil care se afla în cărucior, când bărbatul a acționat și a încercat să răpească băiatul de 8 ani. Disperată și neajutorată, fără lume în jurul ei, femeia a început să ține, în sperața că cineva o va auzi. 

De teamă să nu fie prins, bărbatul s-a urcat imediat în mașină și a fugit de la fața locului. După o scurtă anchetă, poliția a stabilit primele detalii despre atacator, despre care se crede că ar avea în jur de 30 de ani. Ofițerii continuă acheta și au analizat camerele de supraveghere din zonă în sperața că vor afla identitatea tâlharului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

femeie mama copil barbat rapire anglia
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025