Observator RoundUp, săptămâna 3-9 februarie. Laura Vicol și Vladimir Ciorba vor sta timp de cel puțin 30 de zile după gratii
Observator RoundUp, prezentat de Bogdan Dinu. În ultimele zile, a început spectacolul Nordis. Laura Vicol și Vladimir Ciorba vor sta timp de cel puțin 30 de zile după gratii, în timp ce elevii de liceu vor putea avea discipline obligatorii, dar și discipline de specialitate
De Bogdan Dinu la 07.02.2025, 13:26Observator RoundUp, săptămâna 3-9 februarie
1) A început spectacolul Nordis. Laura Vicol și Vladimir Ciorba vor sta timp de cel puțin 30 de zile după gratii, în arest preventiv, după ce procurorii au făcut descinderi și audieri maraton în cazul apartamentelor construite în zone luxoase și vândute în repetate rânduri. Investigația DIICOT i-a dus pe procurori la 65 de adrese din România și Monaco. Iar în întreaga schemă imobiliara, anchetatorii au suspiciuni că sunt implicate peste 70 de persoane. Sunt cercetate infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani.
2) Elevii vor putea avea parte de noi schimbări, anunță autoritățile din Educație. Elevii de liceu vor putea avea discipline obligatorii, dar și discipline de specialitate. Materii din domeniile Autocunoaştere şi autoreglare personală, Stil de viaţă sănătos şi Elemente de educaţie antreprenorială. De altfel, grupele și clasele s-ar putea reorganiza, adică elevii vor putea să migreze de la un curs la altul, după preferințe, exact ca în filmele cu liceenii americani. Alte materii ar putea să dispară complet după primii doi ani de liceu, precum istoria sau geografia. Generaţia care intră la liceu în anul şcolar 2026-2027 va fi prima care va experimenta modelul internaţional, iar din 2030 elevii se vor confrunta şi cu un examen de bacalaureat diferit. Cum vi se pare această schimbare? Vreau să îmi scrieți în comentarii!
3) În ultima săptămână, noul președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a surprins prin numeroase declarații controversate. Dupa ce anterior a spus ca e de parere ca locuitorii Groenlandei si-ar dori sa faca parte din Statele Unite, de aceasta data a declarat ca SUA va prelua Fâșia Gaza și o va transforma în "Riviera Orientului Mijlociu". Și că cei 1,8 milioane de palestinieni trebuie relocați permanent, ca mai apoi zona să fie curățată și reconstruită.
4) Mii de localnici și turiști au părăsit insula Santorini. Motivul: peste 300 de cutremure neobișnuit de intense au avut loc in ultimele zile, multe depășind 4,5 grade pe scara Richter. De teama pericolelor provocate de seismele puternice si frecvente, mai bine de 6.000 de localnici au ales să părăsească insula. Problema seismelor provoacă prejudicii și în sistemul economic. Vorbim de o insulă care numai anul trecut a atras un număr record de 3,5 milioane de turiști.
5) În Parlament avem ziua și scandalul. În timp ce era discutat proiectul bugetului de stat au fost descoperite tot felul de fonduri surpriză. Cum ar fi cel pentru cumpărarea de medicamente pentru judecătorii Curții Constituțioinale. Și în timp ce unii parlamentari descopereau locurile în care ajung banii statului, alții se certau pe o propunere de suspendare din funcție a lui Klaus Iohannis, depusă de grupul POT. În timp ce opoziția spunea că POT nu are numărul necesar de semnături pentru această solicitare, președinta partidului afirma că are toate semnăturile necesare.