Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026 şi cine va plăti cel mai mult

Luna ianuarie vine cu impozite uriaşe, mai ales pentru proprietarii de locuinţe vechi. De exemplu: dacă pentru două camere în Capitală, statul a cerut anul acesta 250 de lei, pentru la anul impunerea ajunge la 630 de lei. Şi asta pentru că Guvernul a eliminat reducerile aplicate până acum. Şi în ţară creşterile sunt semnificative: pentru 80 de metri pătraţi la Baia Mare, impozitul urcă de la 440 la 840 de lei. 

de Greta Neagu

la 19.12.2025 , 19:41

Cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale vine cu impozite semnificativ mai mari pe proprietăţi. "Impozitele cresc şi în procente cresc semnificativ "datorită" valorii creşterii impozabile pe baza căreia se calculează impozitul", a declarat Gabriel Biriș, expert fiscal.

Cum se va calcula impozitul pentru un apartament în Capitală

Mai exact, valoarea impozabilă creşte de anul viitor de la 1.492 de lei la 2.677 de lei. "În consecinţa aplicării acestor măsuri fiscale, creşterea impozitului va fi de la 80% în sus, în funcţie de vechimea construcţiei", a explicat Iulian Ilie, Direcția de Taxe și Impozite Sectorul 3. 

Articolul continuă după reclamă

Spre exemplu, pentru un apartament de 80 de metri pătraţi, situat într-o zonă centrală a Capitalei, propretarul a plătit în 2025 un impozit de 310 lei. De anul viitor, pe fondul majorării valorii impozabile, taxa va creşte cu aproape 250 de lei.

Se elimină şi reducerile care se aplicau în funcţie de vechimea clădirii. La fel şi cele pentru apartamentele situate în imobile cu un regim de înălţime mai mare de trei etaje. Pentru locuinţele aflate în imobile cu o vechime între 30 şi 50 de ani s-a aplicat, până acum, o reducere de 10% a impozitului anual pe proprietate. Apartamentele aflate în blocuri cu vechime cuprinsă între 50 de ani şi 100 de ani aveau un impozit redus cu 30%, iar în cazul clădirilor mai vechi de 100 de ani reducerea era de 50%.

"Calculul impozitului pe clădiri trebuia să ţină cont de anul construcţiei, de suprafaţa construcţiei, de coeficienţii stabiliţi prin Codul Fiscal, precum şi de o zonare fiscală pe care o făceau unităţile administrativ teritoriale", a declarat Iulian Ilie, Direcția de Taxe și Impozite Sectorul 3. 

Spre exemplu, proprietarul unui apartament de aproape 65 de metri pătraţi, situat într-un bloc vechi din centrul capitalei, plătea în 2022 un impozit anual pe proprietate de 186 de lei. Impozitul a tot crescut în ultimii ani, iar în 2025 a ajuns la 246 de lei. De la anul acesta creşte de două ori şi jumătate, până la 633 de lei, şi pe fondul faptului că proprietarul nu va mai beneficia de reducerea de 30% de care a beneficiat până acum.

Creşterea taxelor loveşte şi mai mult în restul ţării

"Impactul bugetar pentru majoritatea familiilor, cel puţin din Iaşi, va fi unul semnificativ fie că vorbim de terenuri, de case de locuit sau de apartamente. Un apartament cu două camere va putea fi plătit ca impozit la 420 de lei. Creşterea este de peste 150", spune Sebastian Buraga, purtător de cuvânt Primăria Iași.

Pentru un apartament cu două camere în Arad, de 60 de metri pătraţi, zona A se vor plăti 578 de lei, faţă de 322 de lei în 2025. Iar în Zona D, proprietarii vor achita 506 lei, faţă de 282 de lei în acest an. cg1 Iar în Baia Mare, impozitul pentru un apartament cu trei camere, de 78 de metri pătraţi, impozitul va creşte de la 439 de lei, la 843 de lei.

În cazul firmelor, impozitul urma să crească de până la șapte ori, însă aplicarea măsurii a fost amânată până în 2027. Tot atunci va fi introdus un nou sistem de calcul, bazat pe valoarea de piață a proprietăților deţinute de persoane fizice.

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Ştiri economice » Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026 şi cine va plăti cel mai mult