Criza paturilor ATI continuă. Niciun loc liber în toată ţara, pentru bolnavii Covid
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în acest moment, nu sunt paturi ATI libere pentru pacienţii cu COVID-19.
De Redactia Observator la 31.10.2021, 14:09"În data de 31 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.742 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. 1.874 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. La nivel național, la acest moment nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 145 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
"Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare", scrie News.ro
Bilanţ COVID-19 în România
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru duminică, 31 octombrie 2021, că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 7.000 cazuri de infectări cu coronavirus şi 427 de decese, dintre care 33 anterioare. Situația detaliată, mai jos.