Primăria Capitalei vrea să închirieze locuinţe pentru a le oferi familiilor defavorizate
Familiile defavorizate din Bucureşti au şansa să se mute în casă nouă! Dar proiectul ar putea lăsa urme adânci în bugetul primăriei. Şase amplasamente ar urma să se construiască în Bucureşti, cele mai multe în sectorul 6.
De Redactia Observator la 01.09.2017, 18:09Familiile defavorizate din Bucureşti au şansa să se mute în casă nouă! Dar proiectul ar putea lăsa urme adânci în bugetul primăriei. Şase amplasamente ar urma să se construiască în Bucureşti, cele mai multe în sectorul 6.
O şansă pentru bucureştenii fără casă, dar o posibilă gaură în bugetul primăriei. Aşa s-ar descrie proiectul prin care primăria Capitalei vrea să le ofere locuinţe sociale familiilor defavorizate. Prima etapă ar fi închirierea unor case de pe piaţa liberă. O variantă destul de costisitoare.
Pe lista de aşteptare pentru locuinţele sociale, de la Primăria Capitalei, sunt 3000 de persoane. Şi cam tot atâtea la nivelul fiecărui sector. În total, aproape 18.000 de familii aşteaptă un acoperiş desupra capului.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: "Vă propun să apelăm la o etapă premegătoare şi să nu mai lăsăm aceste familii în stradă sau să locuiască în condiţii inumane şi să închirielm locuinţe de pe piaţa liberă, dar după o negociere foarte serioasă." Tudor Ionescu, consilier general ALDE: "Urmează a se întocmi o metodologie. După ce aceasta va fi gata, în secunda doi suntem pe piaţa liberă şi putem să închiriem. Şi acolo depinde pur şi simplu de negocierea între locatar şi locator."
Negociere care nu va fi chiar la îndemnână. Proprietarii de locuinţe s-ar putea să nu dorească în casele lor oameni care reprezintă cazuri sociale. Situaţia este una critică. Există familii care sunt pe listele de aşteptare încă din anul 2006.
De 14 ani, Anca locuieşte în trei camere cu părinţii, cei 4 fraţi, bunica, mătuşa şi unchiul, 11 suflete în total. Faptul că familia nu este proprietara locuinţei, a lasat-o pe tânără şi fără buletin.
Tot în sectorul 6 ar urma să se şi construiască cel mai mare ansamblu de locuinţe sociale. 5000 de unităţi ar urma să ridice acolo firma de construcţie pe care municipalitatea a înfiinţat-o în urmă cu câteva luni. În total, vor fi 6 amplasamente, care vor însuma peste 6.500 de locuinţe.