Obiceiuri și superstiții de Sfântul Andrei. Aproape 750 de mii de român îşi sărbătoresc astăzi onomastica
Aproape 750 de mii de român îşi sărbătoresc astăzi onomastica, de ziua Sfântului Andrei, ocrotitoul României. Însă, această sărbătoare vine la pachet şi cu o mulţime de superstiţii. Una dintre ele, dar poate şi cea mai importantă este aceea de a pune grâu la încolţit.
De Redactia Observator la 30.11.2020, 11:31- Condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna.
- Un cer întunecat, cu ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu zăpezi mari.
În funcţie de cum va creşte grâul gospodarii pot afla cât de bună va fi recolta anul următor, dar şi cât de prosperă le va fi casa şi familia.
De altfel, fetele care vor să-şi afle ursitul trebuie să pună sub pernă busuioc sfinţit.
Chipul bărbatului care le apare în vis este cel ce le va deveni soţ, conform tradiţiei populare.
Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald.
În schimb, un cer întunecat, cu ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu zăpezi mari.