Video 1 Mai, sărbătorit pe schiuri de iubitorii sporturilor de iarnă. Pe crestele Făgăraşilor zăpada atinge 70 de centimetri
La munte, 1 Mai arată ca la Crăciun! Este încă iarnă la altitudini mari, aşa că turiştii care au venit în staţiunile montane pot sărbători şi pe schiuri Ziua Internaţională a Muncii. Cei care s-au săturat de zăpadă, dar au vrut totuşi aer curat, au optat pentru plimbări lungi prin pădure.
Pe crestele Făgăraşilor, la peste 2 mii de metri altitudine, turiştii sărbătoresc 1 mai pe schiuri. Zăpada are acolo 70 de centimetri.
Schior: Probabil încă câteva săptămâni se mai poate! Mă gândeam că o să fie mai mulţi, dar e mai bine aşa, că e numai pentru noi!
Cei care nu au schiat, s-au bucurat la pas de peisaje.
Turist Malaysia: Este prima dată când vin în România şi sunt uimit să văd această privelişte, pentru că în Malaysia nu avem aşa ceva!
Turist Polonia: E minunat, un loc superb!
Turist român: E o zonă foarte frumoasă, după mine, cea mai frumoasă din România, noi venim aproape anual. Ai unde să mănânci, ai aer curat, priveliştea e super!
Spre nord, în Masivul Rarău, pasionaţii muntelui au testat cel mai spectaculos traseu din zonă. Pietrele Doamnei, la peste 1.400 de metri altitudine. Două ore durează traseul. La finalul lui eşti răsplătit cu o privelişte unică. Deşi nu a mai nins de săptămâna trecută, zăpadă încă mai există pe crestele înalte ale munţilor din Suceava.
Recomandările salvamontiştilor pentru drumeţii
Salvamontiştii recomandă turiştilor să vină echipaţi cu ochelari de protecţie, ghete şi geci groase.
Voicu Raia - Salvamont Suceava: Mai sunt zone cu zăpadă care are până la 60 de centimetri şi zăpada în condiţiile actuale, nu te ţine! Te afunzi, ceea ce face dificil mersul, precum şi nu poate fi accesată în adidaşi zona. Pentru Călimani recomandăm clar echipament de iarnă.
Chiar dacă e primăvară, la altitudini mari temperaturile pot scădea brusc chiar şi cu 15 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰