Antena LIVE

S-a deschis oficial sezonul de schi pe pârtia de la Cavnic. Cum iarna se lasă așteptată în Maramureș, s-au folosit tunurile de zăpadă

Start la distracție pe pârtie. Aseară în Maramureș, la Cavnic, a fost deschis oficial sezonul de schi. Chiar dacă vremea nu a ajutat prea mult, pârtia a fost amenajată cu zăpadă artificială, aşa că au fost destui cei care au şi testat-o deja. Un moment deosebit aseară, la deschiderea sezonului de schi de la Cavnic, a fost spectacolul oferit de salvamontiştii care au coborât pe munte cu torţe aprinse. 

De la 21.12.2022, 08:00

Pârtia Roata de la Cavnic a fost aseară îmbrăcată în lumină. Salvamontiștii, cu torțe în mână, au coborât pe schiuri, oferind turiștilor un spectacol inedit. Înainte de momentul deschiderii oficiale, pârtiile au fost testate de schiori. 

Turiști: Foarte mișto, e super tare, zăpada e bună. Ne bucurăm că s-a deschis și sperăm să fie cât mai bine sezonul ăsta. 

Turiști: Zăpada este ok cu toate că e artificială mai mult, dar pentru prima zi de schi e foarte bine.

Iarna s-a lăsat așteptată în acest an în Maramureș. Aşa că, pentru a putea deschide pârtiile înainte de Crăciun, tunurile de zăpadă au funcționat la foc continuu. Chiar și așa, din cei şapte kilometri de pârtie a fost deschis doar unul deocamdată. 

Oana Poenar, administrator domeniu schiabil: Este deschis doar 15% din domeniu schiabil, doar un km de pârtie. Avem undeva la 30 de centrimetri de zăpadă. Ce știm sigur e că până pe vineri 25 decembrie se va schiaîn condiții foarte bune. Ulterior, starea pârtiei va depinde de evoluția vremii. 

Iar pentru că în primele săptămâni ale sezonului de schi apar şi cele mai multe accidente pe pârtii, salvamontiştii au câteva sfaturi pentru ei. 

Dan Benga, director Salvamont Maramureș: Schiorii trebuie să fie echipati corespunzător, atât schiorii, cât ți cei care folosesc placaş. Și trebuie să aibă grijă la cei din fața lor, trebuie să respecte conduita pe pârtie. Dacă se întâmplă un accident pe pârtie îi îndemnăm să sune la 112. 

În acest sezon, la Cavnic, pentru abonamentul zilnic cu urcări nelimitate la telescaun, adulții plătesc 140 de lei, iar copiii 110 lei. 

Ți-a plăcut acest articol?

partie maramures
Întrebarea zilei
Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au...
Useit
Publicat 17.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024