Antena LIVE

Curs valutar

Insula iubirii sezonul 6. Un nou cuplu începe testul fidelităţii. Cine sunt Ionuț şi Katy

Au trecut cinci zile de când cele cinci cupluri au intrat în cel mai greu test al vieţii lor şi în ambele vile lucrurile par că pot scăpa oricând de sub control. După plecarea lui Bogdan şi a Celiei, care s-au logodit la ceremonia focului, Ionuț Bârlădeanu şi Catrinel (Katy) Cursaru s-au alăturat competiţiei. Cei doi speră să treacă testul fidelităţii şi să nu cadă în ispită.

De la 18.05.2022, 00:00
WhatsApp
Cine sunt Ionuț şi Katy de la Insula Iubirii Antena 1

Când îşi pierduse orice speranţă că iubita lui va răspunde invitaţiei de la bonfire, Bogdan a avut parte de o mare surpriză: „Am fost foarte trist fără tine şi am realizat şi mai mult cât de mult te iubesc! Celia, eşti dragostea vieţii mele, vreau să trăiesc cu tine pentru totdeauna! Accepţi acest inel?”, i-a spus Bogdan, iar Celia nu a stat pe gânduri şi a acceptat propunerea lui. „Experienţa asta, chiar dacă a fost scurtă, a fost foarte intensă. Pentru mine, Celia este cea mai frumoasă femeie şi doar de ea pot să fiu atras în felul în care sunt!”, a mai completat Bogdan.

Celia şi Bogdan au părăsit Insula Iubirii

Plecarea Celiei şi a lui Bogdan de pe Insulă a adus primele tensiuni, a declanşat confruntări directe şi discuţii aprinse. Au apărut reacţii neaşteptate în ambele vile şi păreri dure, exprimate la cald, au fost aruncate în faţă fără menajamente, generând decizii pripite şi conflicte deschise. „Nu vreau să fiu rău, dar frunza asta mi se pare mai sinceră decât Rey!”, a declarat răspicat Alex, în vreme ce Rey a tratat lucrurile într-un mod surprinzător pentru toţi cei prezenţi pe insulă.

Iar dacă pe insula băieţilor, lucrurile se întâmplă cu o rapiditate ieşită din comun, generând astfel o ceremonie a focului altfel, în vila fetelor pare să se reinstaureze calmul şi buna dispoziţie, fapt ce le face să se simtă tot mai liber şi să se deschidă tot mai mult către ispite

Pe acelaşi subiect

Katy și Ionuț. Un nou cuplu ajunge pe Insula Iubirii

Marţi seară, pe Insula Iubirii şi-a făcut apariţia un nou cuplu dorninc să găsească răspunsuri la întrebările arzătoare despre relaţia lor. „Am intrat în emisiune chiar în timpul unui bonfire! Este o experienţă foarte interesantă, plină de emoţii!”, au declarat cei doi participanţi. Catrinel (Katy) Cursaru are 32 de ani și e barman, iar Ionuț Bârlădeanu are 45 de ani și are aceeași meserie. Cei doi formează un cuplu de 5 ani și 11 luni.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

insula iubirii antena 1 cuplu concurenti ispita
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024