Prognoza meteo pentru 18 iulie - 15 august. 4 săptămâni de foc şi ploi slabe cantitativ
Administrația Națională de Meteorologie a transmis vineri estimările pentru perioada 18 iulie - 15 august. Valorice termice se vor situa peste cele normale, iar ploile vor fi puține.
De Redactia Observator la 15.07.2022, 10:33"Vremea călduroasă se va menţine şi pe parcursul săptămânii viitoare, dar mai ales de miercuri, joi (20 - 21 iulie). Cel mai cald va fi în Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi în sudul Moldovei, unde local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. În aceste regiuni şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Ploile vor fi slabe cantitativ, iar fenomenul de secetă va fi în extindere şi în intensificare cu deficit mare de umititate în aproape toată ţara", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Prognoza meteo săptămâna 18 - 25 iulie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în cele vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în zonele montane
Prognoza meteo săptămâna 25 iulie - 1 august
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în sud-vestul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a țării.
Prognoza meteo săptămâna 1 - 8 august
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sud-vest. Regimul pluviometric va fi local deficitar în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Prognoza meteo săptămâna 8 - 15 august
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de preipitații estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.