Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Vremea de mâine 24 iulie 2024. Temperaturile scad în mare parte din țară. Anunțul meteorologilor

Vremea în România. Până miercuri vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, iar în sudul Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista. Disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi pe arii relativ extinse în Câmpia Română şi în Dobrogea continentală şi izolat în Câmpia de Vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 şi 35 de grade. Cerul va fi variabil, dar vor fi şi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, după-amiaza şi seara - în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în centru, vest şi sud-vest. În intervale scurte de timp, îndeosebi în zonele de munte, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi vor fi posibile căderi de grindină.

De la 23.07.2024, 16:11
WhatsApp
Galerie (6)
Vremea de mâine 24 iulie 2024. Temperaturile scad în mare parte din țară. Anunțul meteorologilor Profimedia Images

Valorile termice vor fi în scădere uşoară, însă în sudul, centrul şi estul Munteniei, sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat şi mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări ale vântului şi descărcări electrice, în Banat, Transilvania, Oltenia, pe arii relativ extinse în Muntenia, Crişana, Maramureş, Moldova şi local în Dobrogea.

Pe alocuri vor fi vijelii (viteze la rafală în general de 50...70 km/h) şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi pe suprafeţe mici de peste 30...40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul şi estul Munteniei, precum şi în vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse între 13 grade în depresiuni şi 24 de grade pe litoral.

Prognoza meteo București

Vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade. Vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil vijelie. Cantităţile de apă pot fi însemnate.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine la munte

Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior. Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat şi mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări ale vântului şi descărcări electrice. Pe alocuri vor fi vijelii (viteze la rafală în general de 50...70 km/h) şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi pe suprafeţe mici de peste 30...40 l/mp.

Prognoza meteo pe litoral - temperaturi

Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 şi 33 de grade, iar cele minime între 19 şi 23 de grade. Cerul va fi temporar noros şi mai ales în a doua parte a intervalului, când trecător vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.  

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 27 şi 29 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

Valul de căldură va persista în Europa sudică, iar în Spania şi Portugalia se vor înregistra temperaturi de până la 38...41 de grade. Înnorări temporar accentuate şi ploi vor fi în nordul, nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul Europei. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. Pe alocuri se vor acumula cantităţi de apă însemnate. În restul continentului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări în partea centrală şi local în rest.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iulie vremea prognoza meteo temperaturi anm
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024