Video Deţinătorii de permise tip A nu mai au nevoie de trusă de prim-ajutor şi extinctor. Legea a fost promulgată de preşedinte
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină triunghiul reflectorizant, trusa de prim-ajutor şi extinctorul din setul obligatoriu pentru motociclete.
Potrivit iniţiatorilor, aceste obiecte pot pune viaţa motocicliştilor în pericol, mai ales că de multe ori sunt improvizate locurile în care sunt fixate. Până acum, în lipsa celor 3 accesorii, erau amendaţi cu până la 825 lei.
Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare completarea art. 8 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002, prin introducerea unui nou alineat care să prevadă exceptarea posesorilor de permis pentru categoriile AM, A1, A2 şi A de la obligaţia de a deţine asupra lor triunghiuri reflectorizante, trusa de prim-ajutor şi extinctor.
Legea a fost promulgată
„Pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele, cu excepţia celor din categoriile AM, A1, A2 şi A, tractoarele agricole sau forestiere şi tramvaiele trebuie să fie dotate cu trusă medicală de prim-ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu, omologate”, arată legea promulgată.
În prezent, Codul rutier (OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice) nu face distincţie între vehicule şi îi obligă pe toţi conducătorii să deţină două triunghiuri reflectorizante, o trusă medicală şi extinctor.
Camera Deputaţilor a aprobat legea pe 11 martie, în calitate de for decizional.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰