Antena Meniu Search
x

Podul Constanţa din București e un pericol pentru șoferi, dar autoritățile amână să îl repare

Unul dintre cele mai periculoase poduri din ţară stă să cadă, iar autorităţile amână să îl repare. Au investit, în schimb, într-un sistem modern de monitorizare. Au montat senzori care vor arăta punctele în care construcţia ar putea ceda.

Vezi și

Unul dintre cele mai periculoase poduri din ţară stă să cadă, iar autorităţile amână să îl repare. Au investit, în schimb, într-un sistem modern de monitorizare. Au montat senzori care vor arăta punctele în care construcţia ar putea ceda. E însă o premieră inutilă, susţin specialiştii, care atrag atenţia că podul nerenovat de opt decenii poate cădea peste şoferi în orice clipă.

De câteva zile, pe stâlpii şi pe plafonul podului au fost montate fisurometre cu senzori. Un sistem monitorizare folosit in premieră şi care a costat CFR Infrastructură o sută de mii de euro. Ar trebui să arate în timp real care sunt punctele vulnerabile, iar funcţionarii din birouri să fie alertaţi dacă apar schimbări. Doar că în acest moment sistemul inteligent nu poate fi folosit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Prin absurd" - spun oficialii CFR. Doar că specialiştii văd altfel situaţia. Vorbesc despre un pericol real.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În ultimul an, CFR Infrastructură a reuşit doar să cosmetizeze podul, care ar fi trebuit să intre în reparaţii încă din luna mai a anului trecut. De atunci, angajaţii CFR au reuşit doar să mascheze fisurile cu ipsos, apoi au trasat câteva dungi roşii pentru monitorizare.

Pe sub podul Constanța din Bucureşti trec, zilnic, zeci de tramvaie, mii de maşini, dar şi pietoni.

Iar pe deasupra zeci de trenuri de marfă şi de călători. De 80 de ani podul nu a mai fost reabilitat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri Auto » Podul Constanţa din București e un pericol pentru șoferi, dar autoritățile amână să îl repare