Preţul benzinei şi al motorinei ar putea să crească cu minimum 5%
Atacurile cu drone asupra rafinăriilor din Arabia Saudită produc efecte care se simt în întreaga lume. Şi asta pentru că, după bombardamente, preţul petrolului a explodat.
Atacurile cu drone asupra rafinăriilor din Arabia Saudită produc efecte care se simt în întreaga lume. Şi asta pentru că, după bombardamente, preţul petrolului a explodat. Analiştii români spun că s-ar putea ca, peste câteva zile, preţul benzinei şi al motorinei să crească cu minimum 5 la sută. Iar această majorare se va resimţi, ca de obicei, peste tot, de la preţul pâinii şi până la tarifele serviciilor.
Fotografiile din satelit arată dimensiunea distrugerilor suferite de instalaţiile petroliere din Arabia Saudită, în urma atacului de sâmbătă. Cea mai mare rafinărie a ţării a fost scoasă din funcţiune.
Atacul a fost revendicat de rebelii din Yemen, împotriva cărora trupele saudite luptă de mai mulţi ani. ext 1609Yemen Saudi Attack Rebelii susţin că bombardamentul a fost efectuat de drone.
Statele Unite nu au, însă, niciun dubiu că atacul a fost lansat de Iran. Cel puţin 19 rachete de croazieră au lovit rafinăriile, susţin americanii. Un atac fără precedent care a redus la jumătate producţia saudită şi ameninţă să destabilizeze piaţa mondială.
- Piese din Franța, motor din ’78 și suflet românesc. Cum arată o Dacia transformată în piesă de colecţie
- Bulgaria scumpeşte taxa de drum. Cât va costa vinieta electronică de la 1 mai 2025
- "Mai bine o arunci la gunoi". Piesa de schimb pentru un BMW second hand care a ajuns să coste mai mult decât maşina
- Sistemul E-Sigur prinde tot mai mulți șoferi care încearcă să scape de amenzi mințind
- Maşinile furate, găsite în mai puţin de o zi. Poliția Română cumpără un nou sistem de camere video inteligente
În Europa, cotaţia barilului de petrol a crescut cu aproape 20%.
Efectele le vom vedea imediat şi pe piaţa din România, spun analiştii.
O creştere de cinci la sută ar însemna în jur de 30 de bani pe litru. Astfel, motorina ar putea ajunge curând la pragul de şase lei. Pe termen lung, estimările analiştilor sunt sumbre.
În Statele Unite, Donald Trump a autorizat folosirea petrolului din rezerva strategică. Dacă piaţa nu se va stabiliza, experţii cred că preţul barilului ar putea ajunge şi la 100 de dolari.
Preşedintele american a scris, pe Twitter, că Statele Unite sunt pregătite să riposteze, dar îşi vor coordona acţiunea cu Arabia Saudită.
O astfel de ripostă ar putea declanşa un nou conflict de amploare în Orientul Mijlociu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰