Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima autostradă urbană din România, ultimul termen anunţat de Compania de Drumuri

Prima autostradă urbană din România, Bucureşti-Ploieşti, se va deschide în totalitate peste o săptămână. Este ultimul termen anunţat de Compania de Drumuri, după cinci promisiuni eşuate, în doar 12 luni. De aproape trei ani se lucrează la ultimii trei kilometri ai acestui drum de mare viteză.

de Redactia Observator

la 06.12.2018 , 23:18

Prima autostradă urbană din România, Bucureşti-Ploieşti, se va deschide în totalitate peste o săptămână. Este ultimul termen anunţat de Compania de Drumuri, după cinci promisiuni eşuate, în doar 12 luni. De aproape trei ani se lucrează la ultimii trei kilometri ai acestui drum de mare viteză.

Cei care locuiesc în Chitila, Buftea sau Mogoşoaia şi merg la serviciu în nordul Bucureştiul ajung să stea în trafic, zilnic, şi două ore. Pentru mai puţin de 40 de kilometri, dus-întors.  

La ora 7:00 dimineaţa, la ieşire din Mogoşoaia, pe sensul de mers spre Capitală, cozile de maşini sunt kilometrice. Şi, pentru că unii şoferi încearcă să păcălească această interesecţie ocolind-o, ambuteiajele sunt şi mai mari. 

Vezi și

După zeci de minute petrecute în coloană, unii şoferi îşi pierd răbdarea şi ocolesc chiar prin parcările benzinăriilor sau ale magazinelor din zonă.

Sensurile giratorii sunt schiţate însă pe hârtiile Companiei de Drumuri. Ca multe alte proiecte. 2018 se încheie cu un nou bilanţ dezastruos pentru infrastructură. 

Din cei 70 de kilometri ai centurii, doar 20 au fost reabilitaţi. La porţiunea dintre A1 şi DN7 se lucrează din 2013. Iar tronsonul dintre DN2 şi A2 este blocat de contestaţii. 

Nu sunt doar ironii, ci şi motivele care au ţinut în loc şi finalizarea Autostrăzii Urbane. Din cei peste 60 de kilometri ai autostrăzii care leagă Ploieştiul de Bucureşti, 7 vor fi deschişi abia săptămâna viitoare. 

Cinci astfel de promisiuni le-au fost făcute şoferilor doar în ultimul an. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Auto » Prima autostradă urbană din România, ultimul termen anunţat de Compania de Drumuri