Rabla Auto 2026: Încă 3.661 de ecotichete aprobate de AFM. Până când se pot face înscrierile
Programul Rabla Auto 2026 continuă pentru persoanele fizice, după ce Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat vineri peste 3.600 de ecotichete, în valoare totală de aproximativ 48 de milioane de lei. Mai sunt disponibili 10,7 milioane de lei, iar înscrierile rămân deschise până la 31 decembrie sau până la epuizarea bugetului.
Înscrierile pentru sesiunea pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) şi a autovehiculelor cu sistem de propulsie hybrid se pot face până la data de 31 decembrie sau până la epuizarea bugetului alocat, precizează AFM, potrivit News.ro.
"Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat astăzi, 14 august 2026, în urma şedinţei Comitetului de Avizare, o nouă listă care cuprinde 3.661 de ecotichete, în valoare totală de 48.097.000 de lei, în cadrul Programului Rabla Auto 2026, destinat persoanelor fizice", se arată într-un comunicat al AFM.
Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, declară că Programul Rabla Auto vine în sprijinul persoanelor care doresc să îşi înlocuiască autovehiculele vechi cu unele mai puţin poluante.
"Aprobarea celor 3.661 de ecotichete reprezintă o nouă etapă în procesul de înnoire a parcului auto naţional şi, în acelaşi timp, un pas concret către reducerea impactului transportului asupra mediului şi încurajarea unei mobilităţi mai curate", a declarat Florin Bănică.
În termen de 60 de zile de la obţinerea statusului "beneficiar aprobat pentru finanţare", solicitantul persoană fizică are obligaţia să distrugă şi să radieze din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, iar ulterior să încarce documentele în aplicaţia informatică şi să introducă data radierii autovehiculului uzat.
Lista dosarelor aprobate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul www.afm.ro, la secţiunea aferentă Programului Rabla Auto persoane fizice.
