Antena Meniu Search
x

Înscriere BAC 2021, sesiunea de vară. Ce trebuie să faci şi ce documente sunt necesare pentru a te înscrie la examen începând din 31 mai

Sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2021 va începe pe data 28 iunie cu proba scrisă la limba și literature română. Ulterior, pe 29 iunie urmează proba obligatorie a profilului, ca mai apoi să se desfăşoare proba la alegere a profilului, pe 30 iunie. În acest an nu va exista o sesiune specială a Bacalaureatului. De asemenea, nu se vor susține probele de competențe, ci vor fi echivalate, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educației.

de Redactia Observator

la 31.05.2021, 17:41

Înscriere BAC 2021, sesiunea de vară
Înscriere BAC 2021, sesiunea de vară - Hepta

Documente necesare pentru înscrierea la BAC 2021, sesiunea de vară

Înscrierea candidaţilor pentru examenul de bacalaureat se face cu ajutorul unei fişe-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceştia le-au absolvit, în perioada 31 mai - 4 iunie:

a) pentru candidaţii din seria curentă, diriginţii întocmesc tabele de înscriere la prima sesiune de bacalaureat, în conformitate cu evidenţele din licee. Tabelele cuprind opţiunile pentru probele de examen şi semnătura elevilor. Odată cu tabelele, profesorii diriginţi depun şi fişa-tip informatizată, tipărită şi semnată de fiecare candidat, în care acesta îşi asumă opţiunile pentru disciplinele de studiu prevăzute pentru probele la alegere, la care doresc să susţină examenul de bacalaureat.

b) pentru candidaţii din anii precedenţi şi pentru candidaţii din seria curentă, în cazul celei de a doua sesiuni, înscrierea se face, în perioada 31 mai - 4 iunie, de către secretariatul unităţii de învăţământ pe care candidaţii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceştia:

Pe acelaşi subiect
  • certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie,
  • un act de identitate,
  • foaia matricolă,
  • adeverinţă cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor

c) pentru candidaţii din seriile anterioare, în situaţia schimbării domiciliului în altă localitate, menţionată ca atare în buletinul/cartea de identitate, candidaţii se pot înscrie pentru a susţine bacalaureatul la o unitate de învăţământ de acelaşi profil, stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul în care se află noul domiciliu

Unde se fac înscrierile

Înscrierea candidaţilor se face cu ajutorul unei fişe-tip informatizată. Diriginţii depun documentul tipărit şi semnat de fiecare candidat, în care acesta îşi anunţă opţiunile pentru disciplinele de studiu prevăzute pentru probele la alegere. 

Cine se poate înscrie la BAC 2021, sesiunea de vară

La examenul de Bacalaureat 2021 se pot înscrie atât candidații din seria curentă, cât și cei din serii anterioare, care nu au promovat examenul. De asemenea, nu va fi organizată o sesiune specială. Elevii care lipsesc în vară, pentru că sunt în carantină sau izolare, vor putea da examenul în sesiunea din toamnă. 

Calendar BAC 2021. Când au loc examentele sesiunii de vară

  • 31 mai - 4 iunie 2021 - Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen;
  • 4 iunie 2021 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a;
  • 14 - 16 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 16 - 17 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
  • 18 - 23 iunie 2021 - Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 23 - 25 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
  • 28 iunie 2021 - Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
  • 29 iunie 2021 - Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 30 iunie 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 1 iulie 2021 - Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 5 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00;
  • 6 - 9 iulie 2021 - Rezolvarea contestațiilor;
  • 9 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor finale.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Bacalaureat » Înscriere BAC 2021, sesiunea de vară. Ce trebuie să faci şi ce documente sunt necesare pentru a te înscrie la examen începând din 31 mai