Operat la coapsă, brazilianul Eder Militao ar urma să rateze Cupa Mondială 2026
Naţionala de fotbal a Braziliei, una dintre favoritele Campionatului Mondial de fotbal din vară, din America de Nord, a suferit o nouă lovitură dură.
După problemele medicale avute de Rodryo şi Estevao, naţionala Braziliei s-ar putea vedea lipsită, la turneul final, şi de aportul fundaşului Eder Militao, de la Real Madrid.
Oficialii lui Real Madrid au anunţat, marţi, că Eder Militao s-a operat la coapsă, respectiv "pentru o ruptură a tendonului proximal al bicepsului femural de la piciorul stâng".
În astfel de situaţii, un fotbalist ar urma să lipsească în jur de cinci luni, astfel că Eder Militao va trebui să spună "pas" unei eventuale participări la turneul final din America de Nord.
Absenţa lui Militao s-ar putea să coste scump naţionala Braziliei, în condiţiile în care Eder Militao era unul dintre cei mai experimentaţi fundaşi din lotul avut la dispoziţie de antrenorul italian Carlo Ancelotti.
Campionatul Mondial de fotbal din vară, din America de Nord (Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic), este transmis în direct şi în exclusivitate, în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
